Agenția Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională (USAID) a extins durata Programului Comunitatea Mea cu trei ani, până în martie 2026. Cu acest prilej, astăzi a fost organizat un eveniment, cu participarea oficialilor USAID, Guvernului R. Moldova, beneficiarilor proiectului, reprezentanţilor instituţiilor publice şi societăţii civile, transmite MOLDPRES.
Participanţii au vorbit despre impactul şi succesele Programului Comunitatea Mea înregistrate în primii cinci ani de activitate, precum și despre planurile pe următorii trei ani.
„Dorim să demonstrăm angajamentul nostru față de poporul moldovenesc și să consolidăm cooperarea bilaterală care se bazează pe 30 de ani de parteneriat productiv și de succes. Sperăm că acest proiect va contribui în continuare la reziliența Republicii Moldovei și va ajuta această țară mică cu inimă mare să treacă peste provocări, în timp ce se îndreaptă ferm spre Uniunea Europeană”, a declarat Scott Hocklander, şeful Misiunii USAID Moldova.
Prezent la eveniment, Dumitru Udrea, secretar general al Guvernului, a mulţumit Programului Comunitatea Mea, care este un partener de nădejde al autorităţilor centrale şi locale din ţara noastră. Oficialul a dat asigurări că această colaborare va continua, iar Executivul de la Chişinău va acorda toată susţinerea posibilă.
„Comunitatea Mea” este programul principal al USAID, implementat de IREX, în domeniul guvernării locale și are scopul de a susține autoritățile publice locale ca acestea să devină mai eficiente, transparente și responsabile față de cetățeni, precum și de a oferi asistență tehnica și instruiri angajaților primăriilor pentru a putea răspunde la necesitățile oamenilor. Asistența programului vizează în mod prioritar autoritățile publice locale de nivelul întâi, însă vor beneficia de suport și grupurile civice, și mediul de afaceri local, pe măsură ce abilitățile acestora de promovare a drepturilor se vor îmbunătăți.
- Maia Sandu: Moldova trebuie să dezvolte capacități de producere a dronelor și a sistemelor antidronă
- Comuna Vărzărești din raionul Nisporeni, afectată după ploile de sâmbătă seara. Primarul Gheorghe Agheorghiesei coordonează lucrările de curățare a drumurilor
- Alegeri parlamentare cruciale în Armenia
- Poluarea Nistrului și sprijinul UE, discutate de Marta Kos și Gheorghe Hajder
- Inundații și drumuri afectate după ploile abundente din mai multe regiuni ale țării

