Secția Ortopedie și Traumatologie Septică a Institutului de Medicină Urgentă a fost renovată capital. Banii pentru lucrări, peste trei milioane de lei, au fost alocați din fondurile asigurării obligatorii de asistență medicală, transmite IPN.
Potrivit lui Veaceslav Cemîrtan, șeful secției reparate, dacă anterior în fiecare salon erau spitalizați câte șase pacienți, acum sunt cel mult trei. În fiecare salon există sistem de tratament al plăgilor prin aspirație cu presiune negativă, dar și sisteme de oxigen.
Medicul, citat într-un comunicat de presă al Ministerului Sănătății, precizează că secția nu a fost reparată capital de cel puțin 30 de ani.
În Secția Ortopedie și Traumatologie Septică sunt tratați circa 750 de pacienți, cu diverse complicații ale aparatului locomotor, după intervenții chirurgicale de osteosinteză, endoprotezare a șoldului, genunchiului etc.
- Premierul Dorin Recean: Avem de confruntat o iarnă foarte grea
- Militarii moldoveni vor defila la parada de la Bucureşti, pe 1 decembrie
- A început testarea tematică la două discipline. Urmează tezele semestriale
- Peste 1000 de familii și-au procurat locuințe prin programul „Prima Casă Plus”
- Alegeri în România | Urmează să fie votați 136 de senatori și 329 de deputați