ALBASAT
Actualitate Societate

Aeroportul Internațional Chișinău revine în proprietatea statului

Aeroportul Internațional Chișinău revine în proprietatea statului. Despre aceasta anunță ministrul justiției, Sergiu Litvinenco, care face trimitere la decizia Curții de Apel Chișinău luată cu puțin timp în urmă, transmite IPN.

Potrivit ministrului, decizia instanței de apel este definitivă și executorie. „Felicitări poporului Republicii Moldova. Este meritul vostru”, scrie Sergiu Litvinenco.

Operațiunile și managementul Aeroportului Internațional Chișinău au fost transferate către Avia Invest în noiembrie 2013, în baza unui parteneriat public-privat. Compania concesionară s-a angajat să administreze aeroportul timp de 49 de ani și să investească în modernizarea lui 250 de milioane de euro. Dar compania a fost acuzată că nu-și onorează obligațiile contractuale și nu a îndeplinit planul de investiții, fiind solicitată rezilierea contractului de concesionare.

Related posts

COVID-19: În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 1866 de cazuri noi

Albasat

Iată cum să îți organizezi biroul de acasă în 3 pași simpli

Albasat

A fost reținut unul dintre vicedirectorii Administrației Naționale a Penitenciarelor

Albasat

Leave a Comment