Polonia instalează o barieră la granița cu exclava Kaliningrad şi un „perimetru de securitate”, a anunţat prim-ministrul guvernului Poloniei, Mateusz Morawiecki, într-o vizită la Bartoszyce, la 60 de kilometri de teritoriul rusesc, relatează Euronews, citat de news.ro.
„Implementăm măsuri de protecţie adecvate de-a lungul întregii fîşii de frontieră – fizice şi electronmice”, a anunţat, sâmbătă, Mateusz Morawiecki. „Estea ceea ce se numeşte perimetru. Dezvoltăm acest perimetru”, a precizat el. „Vom consolida şi prezenţa grănicerilor, a tuturor serviciilor. Această prezenţă a fost deja consolidată, dar vom continua acest proces”, a mai anunțat oficialul polonez.
Presa poloneză scrie că fragmente misterioase ale unui „obiect militar” descoperite într-o pădure situată în apropiere de oraşul Bydgoszcz, situat la aproximativ 200 de kilometri de Bartoszyce, provin de la teste ale unor sisteme de apărare aeriană efectuate de către Polonia. Însă această descoperire alimentează temeri cu privire la faptul că „obiectul” respectiv ar fi fost tras din străinătate, în ciuda faptului că a fost găsit într-o zonă situată la sute de kilometri faţă de granițele Poloniei cu Ucraina sau cu Belarusul.
- Parlicov s-a întâlnit cu șeful Gazprom. Despre ce au discutat
- Republica Moldova va introduce gradual obligația de stocare a produselor petroliere
- Contrabandă cu 100 de tone de alcool etilic. Grupare deconspirată
- Nicolae Ciucă a demisionat de la PNL: „Am înțeles ce ați dorit să ne transmiteți”
- Transnistrenii își iau 9 zile de vacanță de iarnă