ALBASAT
Actualitate Societate

13 ani de închisoare pentru un tânăr care și-a incendiat sora din cauza averii

Un tânăr de 29 de ani care și-a incendiat sora mai mică în urma unui conflict generat de împărțirea averii a primit o pedeapsă de 13 ani și 4 luni de închisoare. Victima a decedat la spital. Sentința a fost pronunțată de Judecătoria Hâncești, sediul central, transmite IPN.

Potrivit Procuraturii Generale, cazul a avut loc în luna martie a anului curent, într-o gospodărie dintr-un sat din raionul Hâncești. În urma unui conflict pe care l-a avut cu sora sa mai mică, din cauza împărțirii unor bani obținuți din vânzarea unui imobil a stropit-o peste tot corpul cu o soluție inflamabilă și a incendiat-o.

Victimei i-au fost cauzate arsuri termice calificate ca vătămări corporale grave, care au dus la decesul ei, la spital.

Din declarațiile martorilor, cei doi frați se certau și se băteau frecvent din motive de neînțelegere financiară.

Inculpatul și-a recunoscut vinovăția. În privința acestuia a fost menținută măsura preventivă sub formă de arest preventiv, până la intrarea sentinței de condamnare în vigoare.

Sentința nu este definitivă și poate fi contestată cu apel în termen de 15 zile la Curtea de Apel Chișinău.

Related posts

Accesibilitatea persoanelor cu dizabilităţi este în continuare limitată, constatări

Albasat

Unele categorii de cetățeni moldoveni care merg în România sunt exceptați de carantină

Albasat

Din 1 ianuarie, dările de seamă fiscale se prezintă doar electronic

AlbasatTV, Nisporeni

Leave a Comment