ALBASAT
Actualitate Societate

Germania oferă Republicii Moldova un suport adițional de 45 de milioane de euro

Germania oferă Republicii Moldova un suport adițional de 45 de milioane de euro pentru anul curent și anul viitor. Anunțul a fost făcut în cadrul negocierilor guvernamentale moldo-germane privind cooperarea pentru dezvoltare, desfășurate la 3 iulie la Chișinău, transmite IPN.

Într-un comunicat de presă al Ambasadei Germaniei la Chișinău se menționează că domeniile cheie ale sprijinului suplimentar se axează pe punerea în aplicare a reformelor administrației publice și managementului finanțelor publice, care reprezintă priorități importante în inițierea negocierilor de aderare a Republicii Moldova la UE.

Accent se va pune pe îmbunătățirea accesului la finanțare pentru întreprinderile mici și mijlocii, precum și pe capacitatea de incluziune profesională a tinerilor, în special a femeilor. De asemenea, guvernele celor două țări s-au angajat să întreprindă eforturi comune pentru a spori securitatea energetică a Republicii Moldova, asigurând o pondere crescută a energiei regenerabile.

În comunicat se arată că pe durata negocierilor oficialii germani au asigurat sprijinul lor în îmbunătățirea perspectivelor economice pentru cetățenii Republicii Moldova și în implementarea reformelor în vederea aderării țării la UE. De asemenea, părțile au convenit asupra priorităților de cooperare care includ promovarea investițiilor, energia, dezvoltarea locală și buna guvernare.

Șeful delegației germane, secretarul de stat parlamentar la Ministerul Federal pentru Cooperare Economică și Dezvoltare, Niels Annen, a declarat că Moldova încă resimte consecințele războiului rusesc de agresiune împotriva Ucrainei. Cu toate acestea, poporul și Guvernul Republicii Moldova au demonstrat că pot integra refugiații și pot depăși criza energetică. Acum este important să se pună în aplicare reformele care reprezintă condițiile pentru începerea negocierilor de aderare la UE, în special în domeniul administrației publice și luptei împotriva corupției. În plus, întreprinderile au nevoie de condiții investiționale fiabile, iar tinerii au nevoie de mijloace de trai pentru a-și construi viitorul acasă. În aceste eforturi Republica Moldova se poate baza pe sprijinul asistenței germane.

La rândul său, șeful delegației Republicii Moldova, secretarul de stat al Ministerului Finanțelor, Ion Gumene, a declarat că Germania este printre principalii parteneri şi un susţinător de nădejde al Republicii Moldova. Cooperarea activă, bazată pe respect, sprijin și comunicare va aduce relațiile bilaterale la un nivel înalt și va genera rezultate eficiente pentru ambele părți.

În 2023, cooperarea moldo-germană împlinește 30 de ani. Valoarea asistenței alocate de Germania Republicii Moldova în perioada anilor 1993-2022 ajunge la 281,9 milioane de euro.

Related posts

Cauză penală în urma altercațiilor provocate de un grup de agricultori ieșiți la protest

AlbasatTV, Nisporeni

Agricultorii opresc protestele până la 10 octombrie. Ce le-a promis Maia Sandu

AlbasatTV, Nisporeni

Peste un milion de lei au fost ridicați într-un dosar de circulație ilegală a drogurilor

Albasat

Leave a Comment