ALBASAT
Actualitate Societate

Detalii despre a 4-a reuniune a Platformei de sprijin al Republicii Moldova

Reprezentanți din peste 30 de țări și organizații internaționale vor participa la reuniunea a 4-a a Platformei de sprijin al Republicii Moldova, care va avea loc pe 17 octombrie la Chișinău. În cadrul evenimentului urmează să fie analizate necesitățile de sprijin pentru Moldova, dar și crearea a două fonduri – unul pentru dezvoltarea infrastructurii și al doilea se referă la independența energetică. Detalii în acest sens a oferit premierul Dorin Recean în cadrul unui briefing de presă, transmite IPN.

„Este o platformă inițiată de România, Franța și Germania. Și această Platformă a fost inițiată de către prietenii noștri pentru a aduna toate țările din Uniunea Europeană, dar și din afara ei, care sunt prietenii Republicii Moldova și care au simțit că vor să ne sprijine în contextul crizei generate de războiul Rusiei în Ucraina”, a declarat Dorin Recean.

Potrivit lui, la reuniunile anterioare, de la Berlin, București și Paris, Republica Moldova a primit sprijin inclusiv pentru compensarea cheltuielilor în facturi, pentru proiecte de infrastructură, dar și sprijin sub formă de motorină pentru agricultori.

„În acest an, Guvernul va discuta, împreună cu reprezentanții celor peste 30 de țări și organizații internaționale, sprijinul care este necesar, atât pentru acoperirea cheltuielilor bugetare legate de salarii, pensii etc., pentru suportul în continuare al păturilor vulnerabile ale societății. În același timp, vom discuta două fonduri de dezvoltare pentru Republica Moldova, pentru ca să putem recupera din pierderile de la descreșterea economică, dar și în general pentru ca să pornim pe o cale de dezvoltare, de creștere economică”, a notat premierul.

Related posts

Hub-uri regionale de afaceri sociale vor fi create într-un proiect implementat de Keystone Moldova

AlbasatTV, Nisporeni

Cursul valutar oficial la 31.12.2021

Albasat

37 de judecători au fost numiți în funcție în 2019, iar 19 magistrați au fost eliberați

Albasat

Leave a Comment