ALBASAT
Actualitate Societate

Parlamentul Moldovei a încheiat un Memorandum de înțelegere cu Rada Supremă a Ucrainei

Parlamentul Republicii Moldova și Rada Supremă a Ucrainei au încheiat un Memorandum de înțelegere. Documentul a fost semnat de șeful legislativului de la Chișinău, Igor Grosu, și omologul său ucrainean, Ruslan Stefanchuk, în cadrul celui de-al doilea Summit parlamentar al Platformei Internaționale Crimeea, care s-a desfășurat în Republica Cehă, transmite IPN.

Potrivit unui comunicat de presă al Parlamentului, memorandul de înțelegere a fost semnat cu scopul intensificării relațiilor parlamentare bilaterale, inclusiv în contextul în care atât Republica Moldova, cât și Ucraina au drept obiectiv integrarea europeană, după ce au primit statutul de țară candidat la aderarea la Uniunea Europeană.

Astfel, Republica Moldova și Ucraina au convenit să consolideze cooperarea pentru a reglementa un cadru comun de sprijinire a proceselor și procedurilor parlamentare. Cooperarea va viza susținerea și promovarea valorilor democratice, a drepturilor și a libertăților fundamentale, a stabilității și a securității în regiune, îmbunătățirea standardelor proceselor și procedurilor legislative care vor permite încorporarea eficientă a agendei de integrare în UE și intensificarea cooperării cu NATO. De asemenea, Parlamentul Republicii Moldova și Rada Supremă a Ucrainei își vor consolida eforturile pentru gestionarea mai eficientă a unor eventuale crize și pentru promovarea intereselor comune în vederea apropierii de Uniunea Europeană.

Instituțiile parlamentare de la Chișinău și Kyiv vor depune eforturi pentru consolidarea capacităților instituționale de sporire a transparenței activității și de asigurare a suportului analitic și de cercetare în procesul legislativ.
 
Șeful legislativului, Igor Grosu, se află în Praga, unde participă la Summitul parlamentar al Platformei Internaționale Crimeea.

Related posts

Octavian Armașu: Interesul pentru educația financiară a crescut în Moldova

AlbasatTV, Nisporeni

Noul ambasador al Chinei în Moldova a prezentat copiile scrisorilor de acreditare

Albasat

Coronavirusul circulă prin încăperi și sisteme de aerisire și poate infecta. Peste 200 de experți au transmis un avertisment către OMS

Albasat

Leave a Comment