ALBASAT
Actualitate Societate

Anca Dragu: Vreau să asigurăm independența și integritatea BNM

Cu experiență în sectorul financiar-bancar, în politici publice și de aderare la Uniunea Europeană, Anca Dragu, votată guvernator al Băncii Naţionale din Republica Moldova, a declarat pentru Știrile TVR că dorește asigurarea independenței și integrității BNM și că dorește să sprijine Republica Moldova în parcursul european, transmite IPN.

Potrivit Ancăi Dragu, în ziua în care a fost numită guvernator, adică la 22 decembrie, a participat la audiere în Comisia juridică, numiri şi imunităţi din Parlamentul Republicii Moldova, apoi a fost votul plenului şi după aceea a avut prima întâlnire cu membri din conducerea Băncii Naţionale a Moldovei.

„Vreau să asigurăm independenţa şi integritatea BNM, sunt elemente esenţiale într-o economie într-un proces semnificativ de convergenţă, cum este economia Republicii Moldova. Sunt elemente semnificative care să atragă încrederea investitorilor”, a declarat Anca Dragu.

Întrebată dacă se gândește la o colaborare cu Banca Națională Română (BNR), Anca Dragu, a menționat că există această colaborare, și chiar în seara în care a fost numită guvernator a avut discuţii punctuale şi pe programele de twinning desfășurate alături de staff-ul BNR.

„Da, deci aceste programe sunt în derulare şi ele se vor accentua în anii ce urmează, tocmai având în vedere acest parcurs european pe care Republica Moldova l-a început. De fapt, acesta a fost şi ideea acestei numiri, aşa au început dumnealor să caute pentru conducerea BNM persoane cu un profil care să ştie ce înseamnă aderarea la UE”, a spus guvernatorul.

Anca Dragu, a mai declarat pentru sursa citată că inițial nu a discutat pentru funcţia de guvernator. „Am început discuţiile acum câteva luni, dar ei căutau pentru viceguvernator, pentru Consiliul de Supraveghere, cam aşa au avut loc discuţiile. Această situaţie a apărut de ieri şi atunci am discutat pentru a prelua funcţia de guvernator al BNM”, a declarat Anca Dragu.

La 22 decembrie, Anca-Dana Dragu a fost numită guvernatoare a Băncii Naționale a Moldovei, președintă a Consiliului de supraveghere și a Comitetului executiv, pe un termen de șapte ani. Un proiect de hotărâre care prevede acest lucru a fost votat de Parlament cu votul a 58 de deputați PAS.Președinția a publicat, în ziua numirii, decretul prin care Ancăi Dragu i se acordă cetățenia Republicii Moldova. Documentul a fost semnat în data de 21 decembrie 2023.

Anca-Dana Dragu îi ia locul lui Octavian Armașu, revocat din funcție în seara zilei de 21 decembrie. Pentru demiterea acestuia au votat 81 de deputați.

Related posts

Versiunile referitoare la presupusul atac terorist prezentate de Tiraspol nu sunt probate, declarație

AlbasatTV, Nisporeni

Pandemia de coronavirus crește prețul aurului

Albasat

Когда депутаты сделают тест на COVID-19

Albasat

Leave a Comment