ALBASAT
Diverse

Premierul va merge în Parlament să ceară stare de urgență, din 16 decembrie

Premierul Dorin Recean va merge, săptămâna viitoare, în Parlament să ceară instituirea  stării de urgență în domeniul energetic, din 16 decembrie, transmite IPN.

„Asta înseamnă că există riscul pentru întreruperea livrărilor, cel puțin parțială, dacă nu totală, atât a energiei electrice în cazul nostru, dar și a altor tipuri de energie”, a declarat  Dorin Recean.

Premierul a precizat că instituirea stării de urgență va permite restricționarea exportului de energie, precum și introducerea unor măsuri necesare pentru a diminua din impactul întreruperilor de energie electrică asupra populației Republicii Moldova. „În mod special atunci când s-ar materializa riscul de a nu avea energie electrică de la Centrala de la Cuciurgan”, a menționat Dorin Recean.

Guvernul trebuie să aibă toate instrumentele necesare, inclusiv să dicteze anumite acțiuni companiilor din sectorul privat, a mai spus premierul.

Dorin Recean a solicitat astăzi demisia lui Victor Parlicov din funcția de ministru al energiei. De asemenea, a cerut demisia directorului SA „Energocom”, Victor Bînzari, dar și a lui Sergiu Tofilat din funcția de membru în Consiliul de Observatori al SA „Moldovagaz”. Potrivit premierului, aceste persoane fie au blocat, fie nu au acționat în momentul potrivit pentru a achiziționa gaz la cel mai bun preț.

Related posts

Statul american New York a aprobat transformarea cadavrelor umane în compost

AlbasatTV, Nisporeni

400 de tone de semințe, distribuite agricultorilor cu terenuri afectate de secetă

AlbasatTV, Nisporeni

Cursul valutar oficial la 29.01.2024

AlbasatTV, Nisporeni

Leave a Comment