Finanțare nerambursabilă de 12,2 milioane de lei pentru 45 de companii din Moldova. Sursele financiare sunt acordate de Guvernul Republicii Moldova și Uniunea Europeană, transmite IPN.
Fondurile din partea Uniunii Europene se ridică la 5,5 milioane de lei, pentru 24 de companii. Iar Guvernul va sprijini 21 de companii, cu o sumă totală de 6,7 milioane de lei.
„Sunt sigur că orice companie, cu suportul statului, poate crește și avea succes, poate crea locuri de muncă bine plătite, ajuta comunitatea și dezvolta economia țării”, a declarat ministrul dezvoltării economice și digitalizării, Dumitru Alaiba, în cadrul evenimentului de anunțare a beneficiarilor.
„Sprijinul pentru antreprenoriat și dezvoltarea durabilă a IMM-urilor este o componentă de bază a parteneriatului nostru cu Republica Moldova”, a declarat șefa adjunctă a secției cooperare a Delegației Uniunii Europene în Republica Moldova, Adam Grodzicki.
Granturile sunt distribuite printr-o serie de programe gestionate de Organizația pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului.
- Eugen Doga, omagiat în Parlament la un an de la trecerea în eternitate
- Circa 42% dintre locurile de muncă vacante din Moldova, în sectorul bugetar
- Conferința de Investiții UE-Moldova anunță investiții strategice de până la 641 de milioane de euro
- Republica Moldova, obligată de CEDO să plătească despăgubiri de 560 de mii de euro unei companii
- Moldova este pregătită pentru deschiderea negocierilor de aderare la UE, Marta Kos

