ALBASAT

Maia Sandu, la Praga: Cehia rămâne un susținător constant al parcursului european al Moldovei

ActualitateInternațional

Republica Cehă rămâne un susținător constant al parcursului european al Republicii Moldova, iar parteneriatul moldo-ceh se menține solid, bazat pe relații economice dezvoltate, schimburi comerciale în creștere și o cooperare consolidată în domeniul securității și apărării. Declarația a fost făcută de președinta Maia Sandu în marja Forumului GLOBSEC de la Praga, desfășurat sub egida președintelui ceh, Petr Pavel, transmite IPN.

Șefa statului a participat în cadrul forumului și la un panel dedicat Republicii Moldova, unde a împărtășit lecțiile dobândite în contracararea ingerințelor străine și a amenințărilor hibride. Maia Sandu a subliniat că interferența externă în alegerile din Moldova reprezintă un semnal de alarmă pentru întreaga Europă – în special pentru țările care urmează să organizeze scrutine electorale pe parcursul anului 2027.

În cadrul forului, președintei i-a fost decernat Premiul GLOBSEC, alături de președinta Parlamentului European, Roberta Metsola. GLOBSEC a motivat acordarea premiului prin „angajamentul său față de apărarea democrației sub presiune și rolul său în ancorarea viitorului Moldovei în stabilitate și reforme”.

Șefa statului a dedicat distincția cetățenilor Republicii Moldova. „Celor care timp de trei decenii au luptat pentru democrație, celor care, prin vot, i-au scos afară pe autocrați și oligarhi. Și celor care au votat pentru Europa în pofida presiunilor și amenințărilor rusești – celor care au refuzat să fie cumpărați sau intimidați. Și celor care merg în fiecare zi la muncă. Sunt aici datorită lor. Este o onoare să îi reprezint”, a notat președinta.

Forumul GLOBSEC reunește șefi de stat, factori de decizie, lideri din mediul de afaceri și vizionari pentru a identifica soluții la cele mai presante provocări geopolitice. La cea de-a 21-a ediție, desfășurată la Praga, au participat peste 1 800 de persoane din aproape 80 de țări.