ALBASAT
Actualitate

Marea majoritate a cântarelor din pieţe sunt neconforme

În pieţele din ţară multe dintre mijloacele de măsurare nu sunt verificate metrologic şi nu sunt introduse în registrul de stat. Directorul adjunct al Agenţiei pentru Protecţia Consumatorilor, Grigore Caţer, a declarat într-o conferinţă de presă că în urma vizitelor efectuate recent în mai multe pieţe din ţară inspectorii au constatat că din cele 902 mijloace de măsurare puse în utilizare doar 46% erau conforme, iar 54% erau neadecvate, ilegale sau neverificate metrologic, transmite PIN.

Urmăreşte-ne şi pe FACEBOOK ca să fii la curent cu tot ce mişcă în Nisporeni.

Inspectorii nu au retras cântarele neconforme pe motiv că au efectuat doar vizite, nu şi controale. Scopul acțiunii a fost de a informa comercianţii şi consumatorii despre utilizarea corectă a mijloacelor de măsurare. Însă, după circa o lună şi jumătate, când vizitele de conformare şi informare vor lua sfârşit, inspectorii vor purcede la controale, iar agenţii economici care nu se vor conforma riscă amenzi de la 120 la 180 de unităţi convenţionale, iar amenzile se vor dubla în cazul abaterilor repetate.

Potrivit lui Grigore Caţer, Agenţia pentru Protecţia Consumatorilor îşi propune o nouă abordare în raport cu agenţii economici şi consumatorii, axată pe consiliere, informare şi formare, cu mai puţin pe funcţii de control.

Grigore Caţer a subliniat că administratorii de pieţe şi comercianţii au fost informaţi despre toate încălcările depistate şi le-a fost oferit suportul consultativ pentru a se conforma cerinţelor legale.

Urmăreşte-ne şi pe FACEBOOK ca să fii la curent cu tot ce mişcă în Nisporeni.

Related posts

Mihai Isac: Faptul că Marina Tauber a ajuns în lista de sancțiuni a administrației americane este un semnal foarte dur

AlbasatTV, Nisporeni

(video/foto) Torţa Păcii a trecut şi prin Nisporeni

Moldova nu are un alt parcurs mai benefic decât aderarea la UE, Nicolae Timofti

AlbasatTV, Nisporeni

Leave a Comment