Parlamentul se convoacă în cea de-a doua sesiune ordinară din acest an, începând cu 1 septembrie, potrivit unei dispoziții semnate de președintele legislativului, Igor Grosu. Deputații se vor întruni în ședințe plenare, la propunerea Biroului permanent, după definitivarea proiectului ordinii de zi, transmite IPN.
Prioritatea sesiunii de toamnă, potrivit Programului legislativ al Parlamentului pentru anul 2026, este armonizarea legislației naționale cu cea a Uniunii Europene.
În această vară, Republica Moldova a deschis două clustere de negocieri cu UE – „Valori fundamentale” și „Relații externe”. Celelalte patru clustere, care vizează piața internă, incluziunea, agenda verde și agricultura, urmează să fie deschise în funcție de îndeplinirea criteriilor și condițiilor necesare.
Potrivit Regulamentului Parlamentului, legislativul se întrunește în două sesiuni ordinare pe an. Prima începe în februarie și se încheie cel târziu la sfârșitul lunii iulie, iar cea de-a doua începe în septembrie și se încheie cel târziu la sfârșitul lunii decembrie.

