ALBASAT
Societate

A fost anulat concursul pentru șefia PCCOCS

Concursul pentru selectarea procurorului-șef al Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale a încetat. O hotărâre în acest sens a fost aprobată de către Consiliul Superior al Procuraturii, transmite IPN.

În cadrul ședinței CSP, membrul Constantin Șușu a prezentat informația parvenită de la Comisia specială de preselecție a candidaților la funcția de șef PCCOCS. Potrivit lui, încă la începutul lunii februarie, patru membri ai comisiei și-au anunțat retragerea. Totodată, Eugeniu Rurac, unul dintre candidați, s-a retras din concurs.

„După părerea mea, soluția este constituirea unei noi comisii care va decide dacă revine la etapa verificării criteriile de eligibilitate a dosarelor, desfășurarea interviurile și evaluarea candidaților rămași în concurs”, a propus Constantin Șușu.

Ministra justiției, Veronica Mihailov-Moraru, a declarat că organizarea acestui concurs nu este oportună, întrucât are loc procesul de evaluare a membrilor pentru CSP. În opinia sa, acest concurs trebuie amânat până la definitivarea evaluării.

Membrii Consiliului Superior al Procurorilor au intrat în deliberări, iar ca urmare președinta CSP, Angela Motuzoc, a anunțat despre încetare concursului.

După retragerea procurorului Eugen Rurac, din concurs, în competiție mai rămâneau doi candidați – procurorul Sergiu Russu, care a deținut interimatul funcției de șef PCCOCS, și fostul procuror Andrei Mațco, în prezent avocat.

Related posts

Președinția și-a desemnat candidatul în Consiliul Audiovizualului

Albasat

(LIVE) Nisporeni: Gala laureaților din domeniul culturii

AlbasatTV, Nisporeni

Tomasz Kobzdej: Polonia alocă 4% din PIB domeniului apărării

AlbasatTV, Nisporeni

Leave a Comment