ALBASAT
Fără categorie

A fost lansată platforma online care le oferă sfaturi părinților cum să-și educe copiii

Academia Părinților de Invidiat lansează o platformă online de educație pentru părinți. Într-o conferință de presă la IPN, Mihai Nani, sociolog specializat în studii ale copilăriei, a menționat că această platformă conține mai multe instruiri destinate părinților, dar și specialiștilor care activează în sfera educației. Potrivit acestuia, experiența de peste zece ani de lucru cu copiii, tinerii și adolescenții arată că modelul de educație care a existat în trecut nu mai este actual. Părinții au cam pierdut legătura cu copiii lor și aceștia se autoeducă pe rețelele de sau prin intermediul jocurilor video, ceea ce generează riscuri de comportament deviant, violență, consum de alcool și substanțe narcotice.

Instruirile pot fi accesate pe site-ul www.edu-api.md, iar primul curs disponibil se numește „Principii fundamentale în educarea pozitivă a copiilor”. Prețul cursului, cu 68 de lecții incluse, este de 2910 lei, iar până miercuri dimineață,  27 martie, poate fi accesat la prețul promoțional de  1000 de lei. Potrivit sociologului, cursul a fost elaborat reeșind din cele mai frecvente probleme cu care se confruntă părinți în educarea copiilor și este unul practic, format din lecții video, care durează de la cinci la zece minute, iar pentru fiecare lecție există și fișe practice de autoevaluare, care pot fi descărcate în calculator.

„Aceste cursuri au fost elaborate ca să fie cât mai ușor de parcurs, fără a exista un volum mare de informație teoretică. Cursurile oferă indicații exacte cum părinții să acționeze la anumite probleme concrete cu care se confruntă în procesul de educare a copiilor. De asemenea, platforma permite stabilirea contactului cu profesorul la fiecare lecție, există un link direct către pagina de facebook a instructorului sau adresa de email, unde părintele va putea pune întrebări”, a mai precizat Mihai Nani.

Psihoterapeutul Ina Crasnojon, specializată pe asistența pentru copii, a menționat că părinții trebuie să-și crească copiii așa ca aceștia să aibă o dezvoltare psihoemoțională sănătoasă. Mulți părinți își educă copiii din perspectiva unui mediu frumos, rupt de realitate. Ulterior acești copii vor avea dificultăți de integrare în societate. Ina Crasnojon susține că aceste cursuri au fost elaborate pentru ca părinții să știe cum să facă față noilor provocări care există în societate, cum ar fi dependențele pe care le provoacă tehnologiile. Tehnologiile moderne de comunicare presupun riscuri de ademenire a copiilor de către pedofili sau de alte persoane străine rău intenționate. Tinerii se  confruntă și cu riscuri generate de consumul de substanțe psihotrope, alcool și riscuri legat de comportamentul sexual.

Olimpia Gherman, instructor privind ajutorul în situații de urgență la copii, a menționat că aceste cursuri introduc un concept nou, și anume cel de educație în sănătate. Părinții sunt informați despre dezvoltarea sănătoasă a copilului și sunt instruiți cum să recunoască anumite devieri și cum să acționeze în situații de urgență. Olimpia Gherman a operat cu statistici, menționând că 7% din copiii cu vârsta de până la un an se intoxică sau suferă diverse traumatisme în urma accidentelor casnice, iar de la vârsta de peste un an până la 14  ani procentul celor traumatizați crește până la 50%. Medicul susține că aceste cifre pot fi mai mici dacă părinții ar cunoaște potențialele situații de pericol și ar interveni la timp pentru a le preveni.

Related posts

Numărul de profesori a scăzut cu 3000 în trei ani

AlbasatTV, Nisporeni

Ploi cu descărcări electrice, în week-end

AlbasatTV, Nisporeni

România promite să fie alături de Republica Moldova până la integrarea în UE

AlbasatTV, Nisporeni

Prim-ministrul României este întâmpinat la Guvern de către Dorin Recean

AlbasatTV, Nisporeni

LIVE: Ședința Ordinară a Consiliului Raional Nisporeni

AlbasatTV, Nisporeni

Cursul valutar oficial la 04.10.2024

AlbasatTV, Nisporeni

15 milioane de dolari, transferați din Rusia pentru coruperea alegătorilor din Moldova

AlbasatTV, Nisporeni

Emoții și recunoștință – LIVE din Nisporeni, Ziua Pedagogului

AlbasatTV, Nisporeni

O cetățeană a Republicii Moldova a decedat în urma atacului terorist din Tel-Aviv

AlbasatTV, Nisporeni

11 cetățeni moldoveni au fost evacuați din Liban

AlbasatTV, Nisporeni

Leave a Comment