Președintele Consiliului Raional Nisporeni, Vasile Mărcuță, și președintele Consiliului Județean Iași, Costel Alexe, au semnat, pe 18 septembrie, un acord de cooperare între cele două unități administrativ teritoriale. Acordul prevede colaborarea celor două părți în mai multe domenii: dezvoltare locală, economie, educație, cultură, turism, sport, tineret, sănătate, asistență socială, accesare de fonduri europene, precum și alte domenii de interes reciproc.
Președintele raionului Nisporeni, Vasile Mărcuță, a apreciat semnarea acordului ca fiind o „înfrățire transfrontalieră”. „Este un eveniment de anvergură pentru raionul Nisporeni, fiind calea spre noi cooperări și colaborări cu frații de peste Prut”, a remarcat președintele raionului.
La rândul său, președintele CJ Iași, Costel Alexe, a adus un exemplu de bună colaborare între cele două unități administrativ teritoriale și anume colaborarea cu comuna Țuțora din județul Iași.
„Îmi doresc ca acest acord de cooperare să ne aducă mai aproape și să ne creăm ocaziile pentru a colabora în cât mai multe domenii, iar înfrățirea dintre Iași și Nisporeni să nu fie doar pe hârtie, ci în fapte.
Putem să fim uniți și să ne dezvoltăm împreună, iar acest lucru este confirmat și de sprijinul consilierilor județeni care, indiferent de culoarea politică, susțin proiectele comune cu Republica Moldova, dar și de parteneriatele care există deja între autoritățile locale de ambele maluri ale Prutului. Un exemplu de bună-practică este colaborarea dintre comuna Țuțora, și salut prezența astăzi a primarului Cristinel Albu, și Raionul Nisporeni, care au implementat un proiect de modernizare a infrastructurii rutiere.
Așa cum, anul acesta, am trecut Prutul cu Apavital, operatorul nostru de servicii de apă și canalizare, ce are în implementare o investiție de 1 milion jumătate de lei, prin care va deservi 30.000 de locuitori din 13 localități aflate în Raioanele Nisporeni și Ungheni, așa vom trece Prutul și cu proiecte culturale, în domeniul sănătății, educației și a altor sectoare de interes comun”, a declarat președintele CJ, Costel Alexe.