Autoritatea Aeronautică Civilă a suspendat certificatul de operator aerian al Air Moldova până la sfârșitul lunii octombrie. Decizia a fost luată în condițiile în care compania nu are nici măcar o aeronavă care ar deține un certificat de navigabilitate valabil, transmite IPN. Autoritatea Aeronautică Civilă menționează că singura aeronavă care mai este în gestiunea Air Moldova se află la mentenanță, iar lucrările care au fost planificate pentru luna aprilie nu au fost finalizate până în prezent. Certificatul de navigabilitate al aeronavei a expirat la 21 august curent. La solicitarea operatorului, Autoritatea Aeronautică Civilă a suspendat certificatul Air Moldova până pe 31 octombrie 2023. În contextul anulării tuturor zborurilor de către operatorul aerian, pasagerii sunt îndemnați să își revendice drepturile, solicitând rambursarea costului biletelor. Solicitările și reclamațiile vor fi direcționate în adresa companiei aeriene, iar în cazul unui rezultat nesatisfăcător, în adresa Autorității Aeronautice Civile. Concomitent pasagerii pot apela numărul consumatorului: (022)823583 pentru o consultație gratuită. Recent, Air Moldova a anunțat despre sistarea zborurilor până pe 14 septembrie inclusiv. Compania aeriană a început să anuleze zborurile din luna martie. Din 2 mai a suspendat operarea tuturor zborurilor și vânzarea biletelor.