Peste 8 mii de locuitori din or. Nisporeni și alte 4 mii din comuna Vărzărești vor beneficia de acces la sistemul de canalizare extins în cadrul proiectului regional „Apeduct Prut – Nisporeni. Evacuarea apelor reziduale a or. Nisporeni (etapele II și III) și comuna Vărzărești”.
La șantierul de construcție din orașul Nisporeni, a fost întreprinsă o vizită de lucru a echipei de implementare cu participarea reprezentanților ADR Centru, Primăriei orașului Nisporeni, antreprenorul, dar și responsabilul tehnic contractat pentru supravegherea lucrărilor.
La moment, lucrările de extindere şi reabilitare a sistemului de canalizare din orașul Nisporeni se desfăsoară pe strada Tineretului. Anterior, lucrări similare au fost executate pe străzile: Luceafarul, Viilor, Sadoveanu, Horelor, Nîrnova, Alecsandri, Marinescu, Traian, Victoriei, Decebal, Neculce și Pruteanu.
Potrivit documentației de proiect, vor fi construiți 39,5 km rețele de canalizare cu diametru 160 mm, 3,1 km rețele de canalizare cu diametru 200 mm și 3200 fose septice individuale conservate.
Proiectul regional are drept scop dezvoltarea infrastructurii de canalizare în or. Nisporeni și comuna Vărzărești, și extinderea serviciilor de deservire oferite de Întreprinderea S.A „Apă-Canal Nisporeni”.
Valoarea totală a proiectului, conform cererii de finanțare, constituie 46 031 280.00 lei, iar suma solicitată din Fondul Național de Dezvoltare Regională și Locală este 41 131 848.65 lei, ceea ce constituie 90 % din costul total al proiectului. Alte 10 % reprezintă contribuția aplicantului.
Lucrările de construcție au început în luna iulie 2022, iar finalizarea acestora, conform contractului de antrepriză, este planificată pentru vara anului 2024.