ALBASAT
Actualitate Societate

Acolo unde Moldova nu are ambasadă moldovenii se vor adresa în misiunile Ucrainei, Georgiei și Azerbaidjanului

Cetățenii Republicii Moldova care se vor afla în situații dificile în statele unde țara nu are reprezentanță diplomatică vor putea solicita asistență consulară în  misiunile diplomatice sau cele consulare ale statelor membre GUAM: Georgia, Ucraina și Republica Azerbaidjan. În mod similar, Republica Moldova va oferi suport cetățenilor din aceste state. Parlamentul de la Chișinău a ratificat Convenția statelor membre ale Organizației pentru Democrație și Dezvoltare Economică GUAM privind acordarea ajutorului reciproc în probleme consulare, transmite IPN.

Convenția statelor-membre ale Organizației pentru Democrație și Dezvoltare Economică GUAM privind acordarea ajutorului reciproc în probleme consulare a fost semnată în anul 2022, la New York.

Documentul reconfirmă voința statelor părți de a contribui la dezvoltarea cooperării în sfera consulară în vederea îmbunătățirii sistemului de protecție a drepturilor și intereselor cetățenilor acestora.

Related posts

Ministerul Educației anunță cel mai mare număr de tineri repartizați după absolvirea specialităților pedagogice

AlbasatTV, Nisporeni

Volumul de gaz transportat prin culoarul Transbalcanic va fi majorat

Albasat

Platforma DA și Pro Moldova, în discuții pentru demiterea Guvernului

Albasat

Leave a Comment