Camera Deputaților de la Roma a ratificat Acordul privind securitatea socială dintre Republica Moldova și Italia. Astfel, cetățenii moldoveni care lucrează sau au lucrat în Italia vor beneficia de acces la sistemul de pensii și alte prestații sociale, transmite IPN.
„Cu 238 de voturi pro. Este un pas mare înainte, care nu doar că întărește prietenia sinceră dintre țările noastre, dar recunoaște și contribuția enormă a diasporei noastre”, a menționat președintele Parlamentului de la Chișinău, Igor Grosu.
Acordul moldo-italian de securitate socială le oferă cetățenilor două beneficii principale. E vorba de combinarea perioadelor de contribuție pentru stabilirea eligibilității la pensie. Cetățenilor moldoveni care au lucrat în ambele țări li se vor cumula perioadele de muncă pentru a se califica la pensie. Este o schimbare esențială față de regulile anterioare, care cereau ca lucrătorii să îndeplinească perioadele minime de contribuție separat, în fiecare stat. Prin urmare, vor putea beneficia de pensie cetățenii care au acumulat minimum 15 ani de contribuții în ambele țări.
De asemenea, procesul de solicitare a prestațiilor devine mai accesibil și mai puțin costisitor pentru cetățenii moldoveni cu dreptul la pensii italiene, care au reședința în Moldova. Aceștia nu vor mai fi nevoiți să călătorească în Italia pentru a depune cererea. Cererile pentru pensii și alte prestații sociale pot fi depuse atât în Italia, cât și în Moldova. Datorită Acordului, cetățenii vor avea dreptul la următoarele tipuri de prestații sociale: pensia pentru limită de vârstă, pensia de dizabilitate, pensia și indemnizația pentru accidente de muncă sau boli profesionale, pensii de urmaș.
Proiectul acordului cu Italia a fost întocmit la Roma pe 31 octombrie 2024, iar în noiembrie 2024, a fost votat în Parlamentul de la Chișinău în ambele lecturi.
Ministerul Muncii și Protecției Sociale precizează că acest acord este istoric, negocierea căruia s-a încercat încă în anul 2018. Totodată, în ultimii 20 de ani, doar două țări au reușit să semneze un asemenea acord cu Italia – Albania și Moldova.
Potrivit MMPS, Republica Moldova a semnat 16 acorduri bilaterale cu state membre ale Uniunii Europene. În prezent, Guvernul de la Chișinău negociază acorduri similare cu Canada și Franța și poartă discuții cu Slovacia, Slovenia, Cipru, Albania și Ucraina.