Pe parcursul anului trecut în raionul Nisporeni au fost înregistrate 8 cazuri de violenţă în şcoli, comise între elevi. Însă în realitate cifra este mult mai mare, întrucât asemenea situaţii sunt deseori ascunse. În data de 30 ianuarie, a fost marcată Ziua Internațională pentru Nonviolență în școală, iar cu acest prilej la Nisporeni a fost organizată o activitate cu tema: ,,Spunem STOP violenței în școală! STOP bullying!”. Atelierul de discuţie a fost organizat de către Serviciul Asistenţă Psihopedagogică Nisporeni în parteneriat cu Consiliul Raional, Direcția Învățământ, Tineret și Sport şi IP Nisporeni. La acţiunea de prevenire a violenţei în şcoli au participat mai mulţi tineri, elevi şi voluntari. Aceştia au fost informaţi de către oamenii legii care sunt metodele de prevenire a acestui fenomen și cum ar trebui să intervină atunci când sunt martori la unele scene de violenţă.
ALIONA LOGHIN, PSIHOLOG ÎN CADRUL IP NISPORENI: “Bullying-ul este persoana care vrea să se manifeste, este problema unei persoane, care neavând o neîncredere în sine şi vrea să se manifeste altuzi grup e copii, el începe pen componenţe de agresivitate.”
Participanţii au fost implicaţi în activităţi de lucru în echipă prin care au încercat să conştientizeze mai uşor problema legată de violența din școală. De asemenea, aceştia au vizionat filmuleţe bazate pe fapte reale.
MARIANA GROSU-BOLUN, SPECIALIST SAP: “Am dorit să transitem mesajul cât de important este să se implice elevul, tinerii, în prevenirea cazurilor de violenţă în şcoală. Am vrut să le transmitem cum ar putea ei să se implice în aceste cazuri şi să evităm aceste conflicte. Am vizionat şi filmuleţe care transmit mesaje foarte profunde, care te ating până în adâncul sufletului şi de unde putem trage nişte concluzii importante.”
Tinerii spun că informaţiile şi sfaturile oferite în cadrul acestei activităţi le vor fi de folos.
“Această activitate este extrem de utilă, deoarece Bullying-ul este un fenomen des întâlnit în şcolile noastre şi din această cauză el a devenit o obişnuinţă că unele persoane nu raportează despre existenţa acestuia şi nu mai reacţionează atât de negativ la el. De asta consider că este important. Am aflat că trebuie numaidecât să reacţionăm la acest fenomen şi să raportăm, în special autorităţilor.”
“Noi aici am încecat să ne împrietenim mai mult şi dacă s-ar face mai multe activităţi de acest gen, toţi tinerii din societate s-ar implica. Este imposibil să nu fii martor la aceste acţiuni de violenţă, pentru că le vedem în fiecare zi ori în societate, ori prin şcoli. De multe ori încerc să acţionez, să mă implic şi să stopez această situaţie, dar de multe ori nu se reuşeşte, deoarece agresorii sunt cu un nivel mai superior şi ripostează.”
“Ne întâlnim foarte des cu cazuri de violenţă nu neapărat în şcoli, pentru că în şcoli elevii conştientizează că nu e bună treaba asta, dar mai mult pe stradă, pentru că este vorba de neştiinţă. Am intervenit în mai multe cazuri de violenţă şi am spus că nu e OK, chiar dacă nu am fost mereu ascultat, dar am intervenit, pentru că îmi pasă.”
Angajații Inspectoratului de Poliție Nisporeni susţin că pe lângă cele opt cazuri de violenţă în instituţiile de învăţământ, raportate oamenilor legii anul trecut, au mai fost înregistrate şi 16 acte de violenţă sexuală în rândurile minorilor.
ADRIANA TICLENCO, OFIŢER AL SIC DIN CADRUL IP NISPORENI: “Este un lucru îngrijorător, de aceea noi încercăm să le explicăm copiilor care sunt prevederile legale şi cât de uşor pot să devină victimă atunci când evită anumite situaţii şi consideră că nu ar putea să ajungă într-o astfel de situaţie. Fiecare caz care este înregistrat la noi se emite o fişă de sesizare care conform legii 140 hotărârii Guvernului nr. 270 este transmisă către autoritatea tutelară, după aceasta autoritatea tutelară instituie o comisie multidisciplinară.”
ALIONA LOGHIN, PSIHOLOG ÎN CADRUL IP NISPORENI: “Fenomenul Bullying est un termen modernizat ce se identifică astăzi în şcolile noastre. El este dintr-un grup de elevi, dacă ne referim la şcoală, este agresorul, este victima şi martorii, care în urma unor acte de violenţă ei sunt martorii, care deseori nu anunţă profesorii sau ascund acest factor de violenţă în şcoală. Agresorul este o persoană, care nu are încredere în sine, el a fost educat sau a avut exemple de agresivitate în viaţa sa.”
Autorităţile publice locale afirmă că vor fi întreprinse măsurile necesare pentru a preveni violenţa în şcoli şi pentru a promova armonia, toleranţa şi solidaritatea în toate instituţiile de învăţământ.
SERGIU SOCOCOL, VICEPREŞEDINTELE RAIONULUI NISPORENI: “Noi autorităţile publice locale cu toate serviciile desconcentralizate care fac parte dintre aceste comisii ne facem mai des apariţia în instituţiile de învăţământ. Avem un plan bine determinat în activitate, pe parcursul anului 2020 unde vom face asemenea întâlniri în instituţiile de învăţământ, la adunările cu părinţii să le aducem la cunoştinţă că sunt aşa cazuri şi să sesizăm toţi factorii de decizie care urmează să ia o atitudine faţă de situaţia care este creată.”
Ziua Internațională a Nonviolenței în Școli a apărut în anul 1964. Datele statistice UNICEF arată că aproximativ 1 din 3 elevi cu vârste între 13 şi 15 ani, la nivel mondial, sunt brutalizaţi cu regularitate în şcoală. Precizăm că în anul 2019, în R.Moldova au fost înregistrate 149 de cazuri de violenţă comise între elevi.