Compania aeriană Air Moldova anunță că va reuși să opereze o parte din zborurile anulate mai devreme. Duminică, 23 aprilie, va fi operat zborul Chișinău-Bologna-Chișinău. Luni, 24 aprilie, va fi operat zborul Chișinău-Tbilisi-Chișinău. Marți, 25 aprilie, va fi operat zborul Chișinău-Verona- Chișinău, transmite IPN.
„Echipa noastră în continuare depune străduință pentru a gestiona situația, fiecare zbor operat sau restabilit se datorează unui efort colosal. Săptămâna viitoare, administrația companiei Air Moldova va negocia cu potențialii investitori un plan de acțiuni pentru a depăși dificultățile companiei”, se arată într-un comunicat de presă al companiei aeriene.
Vineri Air Moldova anunța că este nevoită să anuleze toate zborurile până pe 25 aprilie.
În contextul anunțului făcut de Air Moldova, Autoritatea Aeronautică Civilă a informat despre inițierea unui control. „Autoritatea Aeronautică Civilă a reclamat în repetate rânduri despre deficiențele grave de ordin financiar a operatorului, depistate în cadrul activității de control. În acest sens, încă în luna noiembrie 2022 operatorului aerian (Air Moldova) i-a fost solicitat prezentarea unui Plan de acțiuni corective care să contribuie la remedierea situației financiare precare. Însă, în schimbul prezentării unor acțiuni concrete de remediere, operatorul a contestat toate actele de control și a mers în instanță pentru a solicita anularea acestora. Pentru nerespectarea solicitării AAC, operatorului aerian i s-a aplicat o sancțiune contravențională, suplimentar fiind emisă o nouă prescripție inspectorială”, menționează Autoritatea Aeronautică Civilă.
Pasagerii ale căror zboruri au fost anulate pot apela la telefonul consumatorului AAC: (022) 823583 sau își pot online revendica drepturile.
- Rusia mărește de 10 ori taxa pentru cetățenie, după facilitățile acordate regiunii transnistrene
- 32 de ani de la adoptarea Constituției. Maia Sandu: Ne unește prin aceleași aspirații pentru țară
- Ședința Guvernului Republicii Moldova din 29 iulie 2026
- Avansarea negocierilor de aderare, discutată de premierul Tofan cu ambasadoarea UE
- Numărul apelurilor la 112 a depășit 1,1 milioane în prima jumătate a anului

