Alertă falsă cu bombă la Curtea Supremă de Justiție: o persoană a comunicat, la ora 08.40, că în clădire sunt amplasate obiecte explozibile. Serviciile de intervenție au făcut verificări, dar nu au depistat nimic suspect, a precizat pentru IPN ofițerul de presă al Inspectoratului General al Poliției, Svetlana Scripnic.
Angajații și persoanele civile care se aflau în clădire au fost evacuați, iar forțele de ordine au încercuit zona. La fața locului s-au deplasat angajații secției tehnico-explozibile pentru a verifica clădirea și adiacentul acesteia.
Ofițerii Secției investigare infracțiuni și urmărire penală a Inspectoratului de Poliție Buiucani au dispus mai multe acțiuni în vederea identificării autorului alertei cu bombă.
Direcția de poliție a capitalei precizează că a fost pornit un proces penal pentru comunicarea mincinoasă cu bună știință despre actul de terorism. Autorul apelului riscă amendă până la 42 500 de lei sau pedeapsă sub formă de muncă neremunerată în folosul comunității de la 180 la 240 de ore, sau închisoare până la 2 ani.
- Cetățenii de peste 16 ani vor putea propune autorităților decizii de interes public
- Campionatul Republicii Moldova la haltere U23 s-a încheiat la Nisporeni: Cine sunt noii campioni naționali
- Hotărârile judecătorești din Moldova ar putea fi recunoscute și executate în alte state
- Protest în fața Parlamentului: opoziția contestă majorarea tarifului la gaze
- Valuri de căldură și incendii devastatoare în Spania și Franța: peste 320 de mii de persoane evacuate

