ALBASAT
Societate

Alte 150 de computere au fost transmise către 30 de instituții de învățământ din țară

150 de laptopuri, în valoare totală de circa două milioane de lei, donate de Republica Coreea de Sud, au fost transmise de către Ministerul Educației, Culturii și Cercetării către 30 instituții de învățământ din 26 unități administrativ teritoriale. Fiecare instituție va primi câte 5 laptopuri, transmite IPN.

Într-o conferință de presă, marți, ministrul Igor Șarov a menționat că prioritatea ministerului este de a dota cât mai multe instituții de învățământ din țară cu computere, iar în acest sens suportul partenerilor de dezvoltare este unul extrem de important.

În acest an, în noiembrie, va mai fi recepționată încă o donație de 150 de computere de la partenerii din Coreea de Sud. Donația face parte din Memorandumul de Înțelegere privind cooperarea în domeniul tehnologiilor informaționale și comunicaționale între Ministerul Educației al Republicii Moldova și Oficiul Special de Auto- Guvernare pentru Educație al Provinciei Jeju al Republicii Coreea de Sud.

Conform prevederilor Memorandumului, în perioada 2016-2019, Oficiul Special de Auto-Guvernare pentru Educație al Provinciei Jeju al Republicii Coreea a donat 600 de calculatoare (câte 150 pe an). Calculatoarele au fost repartizate în instituțiile de învățământ din Republica Moldova. Prioritate au instituțiile de învățământ general care înregistrează un deficit considerabil în raport cu Standardele minime de dotare cu TIC, precum și instituțiile care au statut de școală de circumscripție.

De asemenea, anual, cadrele didactice din Republica Moldova, beneficiază de formări de două săptămâni în Coreea de Sud. În perioada 2015-2019, de astfel de formări au beneficiat 100 cadre didactice care predau disciplina Informatică. În acest an formarea va avea loc online, în perioada 26-28 octombrie.

Related posts

A comandat omorul unui bărbat care îi datora bani

Albasat

Pompierii continuă lichidarea focarelor de ardere la Filarmonică

Albasat

COVID-19 Nisporeni: 7 cazuri de infectare cu noul coronavirus, înregistrate în ultimele 24 ore

Albasat

Leave a Comment