În ediția MO nr. 86-92 din 8 martie 2019 a fost publicată Legea nr.12 din 15.02.2019 pentru modificarea Codului contravențional al Republicii Moldova nr. 218/2008.
Astfel, conform noii redacții a articolului 330, neprezentarea la timp organelor abilitate a datelor statistice sau comunicarea de date statistice eronate ori în volum incomplet, se sancţionează cu amendă:
– de la 12 la 42 de u.c. (600 – 2100 lei) aplicată persoanei fizice,
– de la 15 la 45 de u.c. (750 – 2250 lei) aplicată persoanei cu funcţie de răspundere,
– de la 45 la 55 de u.c. (2250 – 2750 lei) aplicată persoanei juridice”.
Articolul 419 va avea următorul cuprins:
„(1) Contravenţiile prevăzute la art. 330 se constată şi se examinează de către Biroul Naţional de Statistică şi centrele regionale pentru statistică.
(2) Sînt în drept să examineze cauzele contravenţionale prevăzute la alin.(1) şi să aplice sancţiuni directorul general al Biroului Naţional de Statistică, directorii generali adjuncţi, şefii şi adjuncţii centrelor regionale pentru statistică.”
Prezenta lege a intrat în vigoare din data de 8 martie 2019, data publicării în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.