Luptătoarea Anastasia Nichita a devenit în premieră campioană mondială. Eleva lui Tudor Cîrlan a obținut patru victorii la Belgrad în categoria de greutate 59 kg, întrecându-le pe canadianca Laurence Beauregard, chinezoaica Qi Zhang, japoneza Sakura Motoki și norvegianca Grace Bullen, transmite IPN.
Anastasia Nichita are 23 de ani și mai are în palmares patru medalii la Campionatul European de senioare: două de aur și două de bronz. De asemenea, ea a triumfat la Cupa Mondială din 2020 și s-a ales cu medalia de bronz la Jocurile Europene din 2019.
Tot la Belgrad, Irina Rîngaci, care a devenit campioană mondială anul trecut la Oslo, s-a ales de această dată cu medalia de bronz. În semifinale ea a cedat în fața campioanei olimpice de la Tokyo, americanca Tamyra Mensah-Stock, dar apoi a învins-o pe chinezoaica Feng Zhou.
- Cetățenii de peste 16 ani vor putea propune autorităților decizii de interes public
- Campionatul Republicii Moldova la haltere U23 s-a încheiat la Nisporeni: Cine sunt noii campioni naționali
- Hotărârile judecătorești din Moldova ar putea fi recunoscute și executate în alte state
- Protest în fața Parlamentului: opoziția contestă majorarea tarifului la gaze
- Valuri de căldură și incendii devastatoare în Spania și Franța: peste 320 de mii de persoane evacuate

