Direcția generală educație, tineret și sport a municipiului Chișinău a inițiat o anchetă pe marginea cazului de violență în care a fost implicată o profesoară de la un liceu din capitală. Instituția a fost sesizată de către mama elevei agresate. De asemenea, administrația liceului a dispus ca profesoara care a manifestat comportament agresiv să nu mai predea la clasa în care învață eleva. Precizările sunt făcute de către Ministerul Educației și Cercetării într-un comunicat de presă, citat de IPN.
Ministerul Educației precizează că va monitoriza acțiunile întreprinse la nivelul DGETS pe marginea acestui caz, pentru a se asigura că va fi respectat cadrul legal relevant.
Instituția îndemnă atât responsabilii din cadrul organelor locale de specialitate din domeniul învățământului din municipiul Chișinău, cât și din celelalte raioane din țară să depună mai mult efort pentru a responsabiliza instituțiile de învățământ pentru a combate aceste fenomene. La fel, cadrele didactice sunt îndemnate să dea dovadă de respect față de copii, să respecte normele de conduită și să fie un exemplu de comportament.
Potrivit datelor MEC, în primul semestru al anului de studii 2023-2024, angajații din sistemul educațional au raportat 3 821 de cazuri suspecte de violență asupra copilului, care au avut loc în familie, în școală, în stradă sau în alte locuri din comunitate.
- Buteliile de gaz din apartamentele transnistrenilor, instrument de infracțiune
- Strategia națională de apărare a Republicii Moldova pentru anii 2024-2034, votată de Parlament
- Alocațiile veteranilor de război cresc de la 1 ianuarie 2025
- Cinci instituții din Rețeaua Școlilor Model, dotate cu table inteligente
- Schimbări în cabinetul Maiei Sandu. Președinta a semnat decretul