ALBASAT
Actualitate Societate

ANRE aprobă reglementări pentru integrarea Moldovei în piața energetică europeană

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică a aprobat un pachet de acte normative esențiale pentru integrarea deplină a sistemului electroenergetic național în piața europeană de energie. Potrivit instituției, noile prevederi creează premisele pentru asigurarea funcționării sigure, stabile și coordonate a sistemului electroenergetic național în regim interconectat cu ENTSO-E, transmite IPN.

Printre actele adoptate se numără Codul rețelelor electrice privind starea de urgență și restaurarea sistemului electroenergetic. Acesta transpune Regulamentul (UE) 2017/2196, asigurând proceduri armonizate pentru prevenirea, gestionarea și remedierea situațiilor de urgență în sistemul electroenergetic.

De asemenea, este vorba despre liniile directoare privind alocarea capacităților pe piața pe termen lung, precum și liniile directoare privind alocarea capacităților și gestionarea congestiilor. Alte documente aprobate se referă la liniile directoare privind echilibrarea sistemului electroenergetic.

Potrivit ANRE, implementarea noilor reglementări va permite operatorului sistemului de transport, Moldelectrica, și altor participanți din sectorul electroenergetic să opereze conform standardelor și procedurilor aplicabile în Uniunea Europeană, contribuind la siguranța aprovizionării și la stabilitatea sistemului energetic național.

Related posts

Flash-mob al socieții civile: „Mulțumim UE! Moldova este europeană!”

AlbasatTV, Nisporeni

Drumul Crucii va fi organizat și în acest an la Nisporeni. Când va avea loc?

AlbasatTV, Nisporeni

Adelina Tipa, Locul III la Olimpiada republicană de limba și literatura română: ”Sunt mândră de clasament și de treapta pe care am urcat-o”

AlbasatTV, Nisporeni