Decizia Consiliului municipiului Chișinău prin care s-a dispus majorarea tarifelor pentru serviciul public de alimentare cu apă și de canalizare contravine legislației în vigoare, precizează un comunicat de presă al Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică. Potrivit normei legale, aprobarea tarifelor are loc în conformitate cu Metodologia de determinare, aprobare şi aplicare a tarifelor pentru serviciul public de alimentare cu apă, de canalizare şi/sau de epurare a apelor uzate și doar după avizarea acestora de către ANRE, transmite IPN.
În comunicat se mai spune că prevederile cadrului legal în vigoare nu admit posibilitatea aprobării unor tarife provizorii. ANRE va sesiza Oficiul Teritorial Chișinău al Cancelariei de Stat cu referire la legalitatea deciziei CMC. Totodată, va solicita organelor de drept examinarea acțiunilor persoanelor responsabile de calcularea și aprobarea nejustificată a tarifelor respective, prin prisma art. 328 al Codului penal ce vizează excesul de putere sau depășirea atribuțiilor de serviciu.
Potrivit deciziei CMC, pentru consumatorii casnici tariful mediu calculat pentru serviciul public de alimentare cu apă potabilă ar urma să crească provizoriu până la 16,32 lei/m3, iar pentru serviciul de canalizare – 6,62 lei. În total – 22,94 lei. Pentru consumatorii non-casnici a fost aprobat tariful de 16,32 lei pentru apă și 10,26 lei pentru canalizare. În total – 26,58 lei, la care se adaugă TVA. Noile tarife sunt provizorii și intră în vigoare odată cu publicarea deciziei în mass-media locală.
- O dronă rusească a lovit un tren de pasageri în regiunea Odesa. Mecanicul și asistentul lui au fost uciși
- Inflația a ajuns la 6,68% în trimestrul II. BNM prognozează noi creșteri până la sfârșitul anului
- Reforma „Restart în educație” va fi amânată până în 2028 în Chișinău, Bălți și Găgăuzia
- Energocom a contractat 76% din necesarul de gaze pentru anul gazier 2026-2027
- Permisele pentru arme vor fi valabile trei ani în cazul cererilor depuse după data de 1 iulie

