ALBASAT

Inflația a ajuns la 6,68% în trimestrul II. BNM prognozează noi creșteri până la sfârșitul anului

Diverse

În trimestrul doi al anului curent, rata anuală a inflației a ajuns la 6,68%, față de 5,24% în trimestrul precedent. Banca Națională a Moldovei menționează că această creștere a fost determinată în mare parte de scumpirea combustibililor și a serviciilor cu tarife reglementate. Totodată, instituția estimează că inflația va atinge nivelul maxim în trimestrul IV, după care va începe să scadă, transmite IPN.

Potrivit celui de-al treilea Raport asupra inflației din acest an, rata anuală a inflației a depășit în trimestrul II limita superioară a intervalului de variație de 1,5 puncte procentuale în jurul țintei de 5%. În luna iulie, aceasta a coborât ușor, până la 6,34%.

Pentru întregul an, BNM prognozează o inflație medie de 7,2%, iar pentru anul viitor – de 6,2%. Rata inflației ar urma să revină în intervalul de variație din jurul țintei de 5% începând cu trimestrul III 2027.

Printre principalele riscuri pentru evoluția prețurilor, Banca Națională indică tensiunile geopolitice, evoluția prețurilor la resursele energetice în Europa, condițiile meteorologice care pot afecta producția agricolă și eventualele ajustări ale tarifelor la serviciile reglementate.

BNM mai notează că PIB-ul țării a crescut cu 0,4% în primul trimestru al anului, susținut de evoluția industriei, comerțului și transporturilor. În același timp, reducerea investițiilor a temperat ritmul creșterii economice.