ALBASAT
Nisporeni

Ansamblul de muzică populară “Răzeşii” din satul Vărzăreşti, raionul Nisporeni impresionează publicul de mai bine de 20 de ani

Cântă cu dor şi dragoste de patrie, pentru tinerele generaţii, pentru a le trezi instinctul naţional. Este vorba despre ansamblul „Răzeşii” din satul Vărzăreşti, raionul Nisporeni, care crează adevărate opere de artă, împreună cu treatrul popular din acelaşi sat. De mai bine de 20 de ani, duc cântecul patriotic şi cel popular oriunde sunt chemaţi. Conducătorul artistic, Gherghe Brumaru, recunoaşte că erau mai mulţi la început, iar acum au rămas doar 5 femei şi 5 bărbaţi, însă lucrul acesta nu-i încurcă să se adune seara la casa de cultură din sat şi să se aline cu câte un cântec din propriul repertoriu.

Cred că de mic copil mi-a plăcut arta. Nu am avut posibilitate să mă manifest, să particip în alte teatre populare, dar aici am văzut că se primeşte, câte puţin şi cresc şi eu, câte puţin şi am îndrăgit acest lucru şi vreau ca şi generaţiilor care vin  să le altoiesc această dragoste faţă de tot ce e frumos.” a spus Svetlana Tîmbur,  membră a Teatrului popular  „Moştenitorii”.

Întrebat de ce cântă, un membru al ansamblului a dat cel mai frumos răspuns posibil.

Pentru a arăta generaţiei care vine o pildă, ca să păstrăm tradiţiile care le-am luat de la părinţii noştri, să le ea şi ei de la noi.” a menționat Ion Ţopa membru al ansamblului „Răzeşii”.

Toţi împărtăşesc aceleaşi emoţii: mândrie, plăcere şi o dragoste nemaipomenită de patrie şi tot ce înseamnă vatra străbună. Aceştia sunt cei ce dau culoare tuturor sărbătorilor organizate şi bucură tot satul, ba mai mult, tot raionul, cu cântecele culese de la bunici, din folclorul popular şi multe altele, fie ele mai noi sau mai vechi.

Mă ocup de 2 ani, în ansamblul „Răzeşii” a satului Vărzăreşti. Cânt pentru că îmi place muzica. E o liniştire, e o pasiune bună a omului. După fiecare participare, parcă m-am născut a doua oară. Aşa, mă simt liniştit, calm, foarte sănătos şi cu muzica mă mândresc.” a spus Nicolae Tîmbur,  membru al ansamblului „Răzeşii”.

„Sunt venită aici, în sat, de aproape 30 de ani. Am găsit nişte tradiţii foarte frumoase.  Am acceptat să vin, am dorit chiar, cu o dorinţă, cu dragoste, faţă de acest sat, de acest plai. Am venit ca să ducem mai departe tradiţia strămoşilor noştri. Rămân totdeauna cu o experienţă, cu nişte impresii foarte frumoase, plăcute, profunde, fiindcă mă bucură faptul că aducem oamenilor dragostea pentru plaiul unde trăim, dragostea faţă de cântecele noastre, dragostea faţă de tot ce ne înconjoară.” a spus Uliana Podaru   membră a teatrului popular „Moştenitorii”.

 De aproape un an, din cauza pandemiei, ansamblul nu a mai participat la nici un concurs  sau manifestaţie, dar acest lucru nu îi împiedică să se adune spre seară şi să mai repete câteva cântece, pentru aşi unge sufletul cu mierea folclorului, atât de îndrăgit de toţi. Se simte plăcerea cu care cântă, iar acest lucru este foarte important. Acesta dă dovadă că tot ce se face, se face cu suflet.

Related posts

Marin Robu, halterofil nisporenean: „Pentru fiecare sportiv Jocurile Olimpice înseamnă cea mai importantă competiție a lui”

Albasat

COVID-19 Nisporeni: Opt cazuri noi de infectare cu noul coronavirus, înregistrate în ultimele 24 ore

Albasat

Incendiu matinal în Grozești, Nisporeni. 70% din bunurile unei anexe, mistuite de flăcări

Albasat

Leave a Comment