ALBASAT
Societate

Apel de finalizare a dosarelor politice intentate pe timpul „statului capturat”

Reprezentanții asociației obștești Dreptul la Dreptate solicită ca dosarele politice „pornite la comanda grupării mafioto-oligarhice Plahotniuc pe timpul statului capturat” să fie examinate și finalizate „odată și odată”. Or, atâta timp cât acestea mai sunt în derulare, oamenii nu resimt o schimbare, iar sistemul pentru ei rămâne același.

Într-o conferință de presă la IPN, președintele asociației, Pavel Grigorciuc, a declarat că, deși există unele progrese și figuranții acestor dosare politice, deținuți pe nedrept, au fost eliberați din detenție, procesele în instanță continuă, rămân acuzații care nu au fost retrase. Mai mult, procurorii care au înaintat acele învinuiri, judecătorii care au emis hotărâri ilegale, dar și cei care au dat indicații nu au fost trași la răspundere. Pavel Grigorciuc a exemplificat aici dosarele în care au fost vizați fostul deputat Iurie Bolboceanu, fostul polițist Gheorghe Petic, compania Vento și altele.

Chiar dacă deținuții politici au fost eliberați, ei încă mai sunt purtați prin instanțe. Iar cel puțin două victime ale injustiției au decedat. Este vorba despre omul de afaceri Serghei Cosovan și activistul civic Aureliu Pisica. În unele dosare fabricate sunt vizați investitori străini. „Cu siguranță, această listă pe care o prezentăm astăzi nu conține toate dosarele fabricate la comandă. Din aceste considerente, venim cu un apel către societate, avocați și nemijlocit către figuranții acestor dosare, să ne comunice cazurile lor, iar noi să le documentăm și să le facem publice”, a declarat liderul asociației.

„Plahotniuc nu mai este în țară deja din 2019, dar, cu părere de rău, toate bazaconiile pe care le-a făcut cu sculele lui, mai sunt valide. Nu este pentru prima dată când ieșim cu acest mesaj către societate, către Procuratura Generală, către actuala guvernare, ca dânșii să intervină în problema care există. La propriu au suferit în urma unor acțiuni criminale ale lui Plahotniuc cu ajutorul așa numiților procurori sute, mii de oameni”, a declarat avocatul Eduard Rudenco.

Apărătorul a mai spus că după ce a fost adoptată Declarația cu privire la statul capturat, primul lucru care trebuia făcut era curățarea instituțiilor de drept, restabilirea dreptății, iar cei care au avut de suferit în urma regimului criminal trebuie absolviți de la bătaia de joc care mai continuă.

Related posts

Secția consulară a Ambasadei României reia o parte din serviciile consulare

Albasat

Numărul cazurilor de infectare cu COVID-19 a crescut cu 32,5%. Prognozele sunt alarmante

Albasat

Procesul de reglementare transnistreană nu a avansat atât de rapid în 2019-2020, oficial

Albasat

Leave a Comment