Cele șapte persoane reținute duminică în dosarul dezordinilor în masă s-au ales cu arest pentru 30 de zile. Măsura a fost dictată de Judecătoria Chișinău, sediul Ciocana, transmite IPN.
Învinuiții sunt bărbați cu cetățenie moldovenească, cu vârsta cuprinsă între 21 și 39 de ani și sunt parte a unui grup criminal organizat, precizează Inspectoratul General al Poliției. Aceștia au domiciliul în nordul Moldovei, inclusiv în orașul Bălți, iar trei dintre ei au mai avut abateri de la lege și au fost investigați pentru furt și jaf.
Cei șapte au fost reținuți de către ofițerii Direcției investigații criminalitate organizată a INI, cu sprijinul angajaților „Fulger”, în timp ce întreprindeau acțiuni de destabilizare în masă în Chișinău.
- Consumul sau traficul de droguri pot fi raportate anonim prin platforma „Stop Drog”
- Trump anunță un armistițiu între Rusia și Ucraina privind atacurile asupra infrastructurii energetice. Acordul, neconfirmat de niciuna dintre părți
- Motorina ajunge la un preț record de 35,15 lei litrul
- În regiunea transnistreană a început „campania electorală”: aproape un milion de dolari cheltuieli
- Sistemul de sănătate are un deficit de 1 225 de cadre medicale. Unul din doi medici are peste 55 de ani

