Actorul american Arnold Schwarzenegger a fost implicat vineri într-un accident rutier cu patru mașini în Los Angeles, scrie BBC. Unul dintre pasageri a fost rănit, potrivit poliției din Los Angeles.
În imaginile de la locul accidentului se vede un SUV de culoare închisă deasupra a cel puțin două vehicule, într-o intersecție din cartierul Brentwood. Actorul apare și el în imagini și pare nevătămat.
Poliția a anunțat că nu a făcut nicio arestare în acest caz și, de asemenea, nu a descoperit urme de alcool sau droguri la cei implicați.
Purtătorul de cuvânt al lui Arnold Schwarzenegger a confirmat pentru publicația Los Angeles Times că actorul se afla la volanul SUV-ului implicat în accident.
Una din parsoanele aflate în mașinile implicate în accident a fost transportată la spital, dar nu prezintă răni care să-i pună viața în pericol, a mai arătat poliția.
Actorul nu a suferit răni și a vorbit cu echipele de intervenție sosite la fața locului, dar și cu persoana rănită, a mai precizat purtătorul de cuvânt al lui Schwarzenegger.
- Remote, hibrid sau oficiu: ce format de muncă preferă candidații? Experiment Rabota.md
- Daniel Vodă: Reforma APL nu este o condiționalitate a Uniunii Europene
- Șoferul care a accidentat mortal doi polițiști la Sângerei, plasat în arest la domiciliu
- Accesul spre vămile Leușeni și Sculeni, blocat de protestul fermierilor
- Ministerul Culturii a publicat lista cu artiștii ale căror participări nu sunt recomandate la evenimentele desfășurate pe teritoriul Republicii Moldova




