ALBASAT
Actualitate Societate

Autoritățile de la Chișinău nu vor asigura tranzitul evreilor hasidici care pleacă în Ucraina

Autoritățile de la Chișinău nu vor asigura tranzitul evreilor hasidici care participă la pelerinajul anual în orașul ucrainean Uman, pentru a marca Rosh Hashanah (Anul Nou evreiesc), așa cum a fost anul trecut. Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Daniel Vodă, a precizat pentru IPN că autoritățile Statului Israel au informat autoritățile moldovenești că pelerinajul la Uman este o inițiativă privată.

„Nu există angajamente financiare pentru a acoperi costurile suplimentare legate de organizarea pelerinajului, cum ar fi: coridoare separate sau spații dedicate pe aeroport sau traseul de deplasare al pelerinilor. Deși organizatorii din Israel au menționat public că vor achita datoriile restante pentru serviciile suplimentare oferite pelerinilor în anul 2023, până la acest moment Republica Moldova nu a primit peste 2,5 milioane lei în conturile Trezoreriei de Stat”, a precizat Daniel Vodă.

Daniel Vodă a făcut trimitere și la capacitatea aeroportului. „Aeroportul Internațional Chișinău a înregistrat o creștere semnificativă a numărului de curse și pasageri în această perioadă, comparativ cu anul trecut. Având în vedere capacitatea limitată de procesare pe oră a pasagerilor, Autoritatea Aeronautică Civilă a informat transparent autoritățile israeliene că nu poate aproba cereri suplimentare de zboruri din scurt timp. Această solicitare a fost primită săptămâna trecută, iar înainte de aceasta nu a existat nicio notificare despre rutele solicitate, astfel încât vânzarea biletelor vehiculată în presa israeliană a avut loc fără obținerea unor aprobări conform standardelor internaționale din domeniul aviației civile”, explică purtătorul de cuvânt al executivului.

Totodată, reieșind din evaluarea riscurilor și parametri tehnici de organizare care întârzie să fie definitivați, autoritățile de la Chișinău au informat despre imposibilitatea de a da curs solicitărilor organizatorilor.

„În concluzie, considerațiile autoritățile de la Chișinău se bazează pe motive obiective legate de capacitatea aeroportului, securitate și angajamentele neîndeplinite din partea organizatorilor. Buna funcționare a infrastructurii sunt prioritățile noastre constante”, a mai spus Daniel Vodă.

În fiecare an nou evreiesc, evreii fac un pelerinaj în orașul Uman din centrul Ucrainei, acolo unde este mormântul rabinului Nachman, fondatorul Hasidismului Bratslav, unul dintre curentele iudaismului.

Related posts

Carnea de porc, mai scumpă

Cei doi alpiniști moldoveni căutați pe muntele Ushba au fost găsiți morți

Albasat

Cresc cazurile de COVID-19 în raionul Nisporeni. Astăzi au fost confirmate cu coronavirus alte 19 persoane

Albasat

Leave a Comment