ALBASAT
Nisporeni Societate

Autoritățile din Nisporeni dezvoltă un plan de prevenire și control a diabetului zaharat

Autoritățile din Nisporeni își propun implementarea unui plan ce va avea drept scop reducerea poverii diabetului zaharat în raion.

În acest sens, în data de 7 aprilie curent, Consiliul raional Nisporeni a găzduit un atelier de lucru desfășurat de către Echipa multisectorială din cadrul proiectului de elaborare a Profilului de Sănătate a populației din raionul Nisporeni. Au fost prezenți reprezentanți au autorităților publice locale și ai domeniului de sănătate.

Scopul atelierului a constat în elaborarea unui plan de activități pentru prevenirea și controlul Diabetului zaharat în raionul Nisporeni. Subiectul respectiv este parte a proiectului „Viață Sănătoasă. Reducerea poverii bolilor netransmisibile”.

Obiectivul general al proiectului este de a contribui la îmbunătățirea stării de sănătate şi a bunăstării populației Republicii Moldova, în special în mediul rural, prin reducerea poverii bolilor netransmisibile.

Related posts

Daniel Ioniță: Din pâinea noastră am tăiat o felie consistentă și am oferit-o Republicii Moldova

Albasat

Cutremur violent cu magnitudinea de 7,6 grade în Indonezia! Există risc de tsunami

AlbasatTV, Nisporeni

Ion Sturza: Putin nu se va opri acolo unde s-a oprit, Transnistria e la un pas!

Albasat

Leave a Comment