Trei pretendenți care își propun să candideze independent la funcția de primar al municipiului Bălți au cerut astăzi liste de subscripție ca să adune semnături de la susținători. Printre ei este și Marina Tauber.
Președintele Consiliului electoral al circumscripției electorale municipale Bălţi, Svetlana Colesnic, a declarat pentru IPN că au cerut liste de subscripție:
1. Marina Tauber, candidat independent
2. Marina Cravcenco, candidat independent
3. Arina Corșâcova, candidat independent.
Aceasta este a doua tentativă a Marinei Tauber de a obține liste de subscripție. În data de 22 septembrie Consiliul i-a refuzat eliberarea, invocând normele legale care le interzic să participe la alegeri reprezentanților din funcții cheie ale partidelor declarate neconstituționale, pe un termen de 5 ani. După ce Curtea Constituțională a suspendat aplicarea interdicției respective, Marina Tauber a mers din nou la Consiliul electoral.
Consiliul electoral al circumscripției electorale municipale Bălţi a înregistrat până acum șase candidați la funcția de primar al municipiului Bălți:
1. Sergiu Burlacu, Partidul Liberal Democrat
2. Vladimir Rusu, Partidul Acțiune și Solidaritate
3. Alexandru Gustoi, Partidul Comuniștilor
4. Ion Straciuc, Partidul Acasă Construim Europa
5. Maxim Moroșan, Partidul Socialiștilor
6. Aureliu Filipp, Partidul Dezvoltării și Consolidării Moldovei.
Pentru a candida la funcția de primar, cetățenii Republicii Moldova trebuie să aibă minimum 23 de ani și să dețină cel puțin studii generale obligatorii. O persoană poate candida din partea unui partid politic, bloc electoral sau independent. Totodată, cetățenii pot candida concomitent atât la funcția de primar, cât și la funcția de consilier local, nu și în mai multe circumscripții de același nivel. Actele pot fi depuse până pe 6 octombrie inclusiv.
- Pentru luna decembrie compensația medie va fi de 700 de lei
- Prudență maximă în trafic. Se circulă în condiții de lapoviță și ploaie
- Cursul valutar oficial la 27.12.2024
- Buteliile de gaz din apartamentele transnistrenilor, instrument de infracțiune
- Strategia națională de apărare a Republicii Moldova pentru anii 2024-2034, votată de Parlament