Persoanele fizice care intenționează să traverseze frontiera de stat cu o sumă mai mare de 10 mii de euro (echivalentul acesteia în toate valutele), dar care nu depășește 50 de mii de euro, sunt obligate să o declare în scris Serviciului Vamal și să prezinte o autorizație din partea Băncii Naționale a Moldovei. Din moment ce aceste proceduri sunt respectate, persoana poate traversa frontiera cu suma integrală, fără a-i fi percepute taxe. Dacă suma depășește valoarea 50 de mii de euro, se admite exclusiv transferul bancar, transmite IPN.
Conform Legii cu privire la tariful vamal, valuta națională, valuta străină (cu excepția celei folosite în scopuri numismatice), precum și hârtiile de valoare sunt scutite de taxă vamală.
Persoanele fizice au dreptul să introducă sau să scoată bani din Moldova indiferent de vârstă, doar că pentru declararea scrisă este necesar ca posesorul de bani să aibă vârsta de 16 ani.
Suma de până la 10 mii de euro (echivalatul acesteia în toate valutele) se declară opțional de către persoana fizică. Însă la solicitarea funcționarului vamal, persoana este obligată să declare verbal suma banilor pe care o are asupra sa.
Nedeclararea atrage răspundere conform legislației în vigoare. Sumele nedeclarate pot fi supuse confiscării.
- Primarul Veneției refuză să aprobe construirea unei moschei. Comunitatea bengaleză amenință cu greva generala
- Benzina se scumpește cu 17 bani, iar motorina se ieftinește cu 32 de bani
- Parlamentul începe sesiunea de toamnă pe 1 septembrie
- Iulian Groza: Mesajele false despre integrarea europeană vizează tot mai mult reformele interne
- Parada militară cu ocazia celei de-a 35-a aniversări a Independenței Republicii Moldova

