Portal de știri
Fără categorie

Bartlomiej Zdaniuk: Polonezii au învățat să funcționeze în condițiile unei economii de piață

Timp de 15 ani, de când este țară membră a Uniunii Europene, Polonia a reușit să atingă un înalt progres economic, dar și să obțină rezultate foarte bune în infrastructură. În acest timp, dar și în perioada de preaderare, polonezii au învățat să funcționeze în condițiile unei economii de piață. Declarațiile aparțin ambasadorului Republicii Polone în Republica Moldova, Bartlomiej Zdaniuk, făcută în cadrul unui interviu pentru IPN.

Potrivit diplomatului, de când Polonia e membră a UE, țara a fost modernizată din punct de vedere tehnic, iar infrastructura a atins un nivel „spectaculos”, cu mii de kilometri de drumuri și autostrăzi construite. Bartlomiej Zdaniuk menționează că starea Poloniei de acum trei decenii a fost „un dezastru”, fiind falimentată economic. Potrivit lui, polonezii au fost dezobișnuiti în mod intenționat să aibă capacitatea de a funcționa într-o economie de piață, asta fiind de fapt „dauna cea mai urâtă cauzată de sistemul comunist”. Actualmente, pilonul dezvoltării economice al Poloniei îl constituie întreprinderile mici și mijlocii, spune ambasadorul, anume ele fiind „un țesut foarte puternic care contribuie la creșterea economică continuă din 1994 încoace”.

Pe lângă progresul înregistrat, ambasadorul recunoaște că una din provocările Poloniei este problema demografică, întrucât foarte mulți polonezi au plecat din țară, ajungându-se la situația în care Polonia acum nu mai are forță de muncă suficientă. „Am reușit să atingem un grad de dezvoltare atât de mare, încât nu putem cu forțele propriii să satisfacem cererea generată de piața forței de muncă”. Potrivit diplomatului, dintr-o populație de circa 38 milioane, circa 20 milioane nu sunt în țară. Primul val de emigrare a avut loc în anii 1830, după care au urmat și altele. „Aceștia sunt oamenii pe care i-am pierdut din cauza condițiilor economice proaste”. Totuși, spune ambasadorul, este optimist faptul că indicii demografici privind natalitatea sunt în ușoară creștere.

Vorbind despre apartenența Poloniei, în trecut, la blocul geopolitic – „Lagărul Socialist”, Bartlomiej Zdaniuk, a remarcat că oamenii au trăit foarte prost. Referitor la revolta din iunie 1956 în orașul Poznan, diplomatul a spus că „polonezii au înțeles că regimul stalinist este o greșeală”.

Vorbind, în aceeași odine de idei despre marcarea pe data de 9 mai, în Republica Moldova, a Zilei Victoriei și Zilei Europei, ambasadorul a spus că aceste evenimente sunt distincte și trebuie privite în context diferit. Potrivit diplomatului, „Ziua Victoriei” are legătură cu evenimentele din mai 1945. Țările vestice, precum și Polonia deja de 30 de ani, marchează această zi astăzi, 8 mai, nu pe 9 mai după tradiția sovietică. „Ziua Europei însă are de-a face cu un alt eveniment care s-a întâmplat cinci ani mai târziu și anume 9 mai 1950, când Robert Schuman a venit cu un plan de comunizare a producției de cărbune și oțel dintre Franța și Germania. Anume acesta a și fost primul pas simbol al construcției europene”, consideră ambasadorul.

Bartlomiej Zdaniuk spune că Polonia nu a participat pe deplin nici la primul, nici la al doilea eveniment. „Anul 1945 este o victorie, întrebarea este dacă această zi este o victorie a polonezilor? Nu. Costurile războiului au fost imense. Polonia a pierdut 6 milioane de oameni în urma războiului și i-a fost distrus patrimoniul cultural și economic. Sistemul care a fost introdus în Polonia odată cu sosirea Armatei Roșii nu a fost un sistem pe care ni l-am fi dorit, a fost un sistem impus. Atunci despre ce victorie putem vorbi noi? Abia în 1989 s-a putut crea un sistem după dorința polonezilor. Cât privește Uniunea Europeană, am sărbătorit acum o săptămână, pe 1 mai, când am marcat 15 ani de la integrarea în UE”; a conchis ambasadorul în interviul pentru IPN.

Related posts

Persoanele din Nisporeni care sunt în căutarea unui loc de muncă sunt așteptate să participe la Târgul locurilor de muncă din cadrul expoziției „Fabricat în Moldova-2023”

AlbasatTV, Nisporeni

Natalia Gavrilița a discutat cu locuitorii din raionul Nisporeni despre măsurile Guvernului de susținere a populației

AlbasatTV, Nisporeni

Cod galben de ninsori și ghețuș

AlbasatTV, Nisporeni

IMPORTANT! Cum să ne protejăm de incendiile provocate de sobe. Recomandările pompierilor nisporeneni

AlbasatTV, Nisporeni

FAO și Japonia ajută gospodăriile rurale moldovenești să depășească efectele crizei

AlbasatTV, Nisporeni

Clasă pentru copiii refugiați din Ucraina, deschisă la Nisporeni. Olesea Șevcenko: „Suntem recunoscători”

AlbasatTV, Nisporeni

Prevenirea cancerului de col uterin trebuie să fie o prioritate pentru autorități și populație

AlbasatTV, Nisporeni

Victimele Holocaustului, comemorate la Chișinău: Este tragedia întregii umanități

AlbasatTV, Nisporeni

Israel a donat spitalelor din Moldova dispozitive medicale pentru asistarea nou-născuților

AlbasatTV, Nisporeni

Curtea Constituțională respinge sesizarea Partidului Șor privind starea de urgență

AlbasatTV, Nisporeni

Leave a Comment