Bașcanul UTA Găgăuzia, Evghenia Guțul, susține că urmare a contractului semnat între trei companii – din Germania, din Turcia și Moldova – urmează să fie furnizate gaze naturale la un tarif de 10 lei pentru consumatorii din Găgăuzia, Taraclia și Orhei, transmite IPN.
Într-un briefing de presă, Guțul a declarat că „Nordgaz Furnizare” SRL și-a asumat aspectul logistic pentru distribuirea gazelor în UTA Găgăuzia, Taraclia și Orhei. Urmează să fie deschis un oficiu în municipiul Comrat pentru a asigura, conform unei scheme simplificate, trecerea consumatorilor la noul furnizor de gaze.
Potrivit bașcanului, mecanismul propus este transparent, din care e clar modul în care gazele vor ajunge și vor fi distribuite consumatorilor. Aceasta a mai spus că a fost publicat contractul, prima tranșă sub formă de avans a fost efectuată de către compania turcească, în mărime de 3,5 milioane de euro.
Acum o săptămână, Evghenia Guțul a anunțat că locuitorii din UTA Găgăuzia urmează să achite un tarif preferențial de 10 lei pentru un metru cub de gaze naturale. La scurt timp, ministrul energiei, Victor Parlicov, a declarat că contractul cu privire la achiziția gazului la un preț de 10 lei, publicat de bașcanul Găgăuziei, este un fals, o minciună și nu poate fi executat.
- Poliția din Nisporeni avertizează: Pericol major pe gheața râurilor și lacurilor
- Ger puternic și polei: avertismentul poliției pentru locuitorii raionului Nisporeni
- Deconectări de lumină și în nordul țării. Sunt afectați circa 2 700 de consumatori
- În jur de 1 700 de consumatori rămâneau joi dimineața fără curent electric
- BERD a investit peste 500 mln euro anul trecut în Moldova, aproape dublu față de 2024

