ALBASAT
Societate

Bugetul de stat pentru 2022 a fost votat în prima lectură

Proiectul legii bugetului de stat pentru anul 2022 a fost votat astăzi, 25 noiembrie, în prima lectură, cu votul a 57 de deputați. Deficitul bugetar pentru anul viitor este prevăzut în sumă de 15,1 miliarde de lei, transmite IPN.

Proiectul bugetului prevede venituri în mărime de 50,1 miliarde de lei, în creștere cu 9,2% față de anul curent. Cheltuielile totale sunt estimate la 65,2 miliarde de lei, mai mult cu 13,1% comparativ cu anul 2021.

La capitolul cheltuieli, sunt prevăzute alocări pentru majorarea ajutorului pentru perioada rece a anului și creșterea numărului de beneficiari ai acestui ajutor. De asemenea, va continua compensarea parțială pentru gospodăriile casnice a costurilor facturilor la gaze naturale și energie termică, precum și va fi extinsă aria de acoperire a proiectelor din cadrul Fondului Național de Dezvoltare Regională.

Principalele surse de finanțare a deficitului bugetar vor fi sursele externe (intrări nete din împrumuturi externe pentru suport bugetar și implementarea proiectelor finanțate din surse externe) și sursele interne (emisiunea VMS și mijloace din vânzarea şi privatizarea patrimoniului public).

Soldul datoriei de stat la 31 decembrie 2022 va fi 103,3 miliarde de lei și nu va depăși 40,4% din PIB.

Totodată, pentru 2022 Guvernul prognozează o creștere economică cu 4,5%, o inflație medie anuală de 6,9%, o majorare a exporturilor de 10,6% și a importurilor – de 5,1% și o creștere a salariului mediu pe economie cu 10% față de anul curent.

Deputații din Blocul Comuniștilor și Socialiștilor, care au votat împotriva bugetului de stat, au criticat proiectul, menționând decalajul între procentul de majorare a salariilor învățătorilor și demnitarilor. Potrivit lor, la pedagogi salariul se va majora cu 5,6%, iar la „bieții” deputați cu 7,7. Și la Președinție, „bugetul” se va majora cu aproximativ 9,6%.

Proiectul legii bugetului de stat urmează a fi votat în lectură finală.

În aceeași ședință, deputații au votat în primă lectură proiectul politicii fiscale și vamale pentru anul 2022. Proiectul politicii fiscale și vamale prevede modificarea a zece acte legislative, inclusiv a Codului fiscal, Legii privind finanțele publice locale, Codului vamal etc. Potrivit proiectului, încasările din taxa pentru folosirea drumurilor urmează să fie alocate integral unităților administrativ-teritoriale de nivelul întâi. Documentul mai prevede creșterea de la 2200 de lei până la 3100 de lei a salariului minim al personalului în sectorul bugetar. De asemenea, se prevede și revenirea la acordarea premiului anual pentru angajații din sectorul bugetar.

Related posts

Copil de patru ani ajuns la reanimare după ce i s-a dat să bea soluție degresantă

AlbasatTV, Nisporeni

A început vaccinarea antirabică a vulpilor

Albasat

De astăzi, pensii mai mari. Pensia minimă pentru stagiu complet de cotizare este de 2778 de lei

AlbasatTV, Nisporeni

Leave a Comment