ALBASAT
Societate

California, în carantină. Guvernatorul se teme că mai mult de jumătate din populația statului ar putea fi infectată în două luni

Guvernatorul Californiei, Gavin Newsom, a decis să plaseze în carantină întregul stat şi pe cei 40 de milioane de locuitori pentru a întări lupta împotriva pandemiei de coronavirus, relatează CNN.

„Este timpul pentru noi toţi, ca indivizi şi comunitate, să recunoaştem că trebuie să facem mai mult pentru a opri răspândirea COVID-19”, a declarat el într-o conferinţă de presă.

Astfel, în California se închid restaurantele, barurile, sălile de fitness și sălile de conferințe.
Rămân deschise unitățile care oferă servicii esențiale – benzinării, farmacii, magazine alimentare, piețele și restaurantele cu livrare. De asemenea, rămân deschise băncile și birourile de administrație locală.
Nouăzeci de persoane au murit și peste 900 au fost diagnosticate pozitiv pentru coronavirus în California. Restricțiile, care vor rămâne în vigoare până la o notificare suplimentară, vin la o zi după ce Newsom a avertizat că mai mult de jumătate din populația statului ar putea fi infectată în două luni.

Related posts

Cu sprijinul USAID, judecătoriile Bălți și Ungheni s-au transformat, oferind servicii centrate pe om

AlbasatTV, Nisporeni

Comisia Europeană va oferi Moldovei 31 mln euro în programul „UE4 Moldova Integrare și Stabilitate”

AlbasatTV, Nisporeni

Se lansează inițiativa civică Primăria Municipală Alternativă Națională

AlbasatTV, Nisporeni

Leave a Comment