72 de kilograme de carne și produse din carne neconforme au fost depistate de inspectorii Direcției Teritoriale pentru Siguranța Alimentelor la o piață improvizată din regiunea Gării de Nord a municipiului Bălți.
Potrivit Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor (ANSA), în urma controlului s-a constatat că vânzătorii comercializau carnea și subprodusele din porc fără a respecta normele de igienă, regimul de temperatură și condițiile de păstrare a produselor. Totodată, aceștia nu au putut prezenta documentele confirmative de proveniență și de calitate a produselor, care mai erau și marcate incorect și incomplet.
Carnea a fost ridicată și transportată la o unitate autorizată de prelucrare a deșeurilor din mun. Bălți, iar persoanele fizice implicate în desfășurarea activității de comerț ilicit au fost sancționate contravențional.