ALBASAT

Cei mai buni sportivi din Nisporeni și antrenorii acestora, premiați de autoritățile locale

NisporeniSocietate

Anual, la finalul lunii decembrie, la Nisporeni este organizată Gala Sportivilor, unde cei mai buni dintre practicanții sportului, precum și antrenorii acestora, sunt premiați.

Astfel, în acest an, munca a 90 de sportivi și 20 antrenori a fost remunerată prin premii bănești și diplome. Gala anului 2022 a fost marcată de sumbritatea pierderii emeritului antrenor Grigore Brașoveanu, cetățean de onoare al orașului Nisporeni, care a părăsit aceasta lume lăsând în spate o activitate sportiva remarcabilă.

Totuși, moștenirea pe care a lăsat-o s-a conturat la această manifestare. Astfel, titlul de Cetățean de onoare i-a fost acordat sportivului Marin Robu, în semn de înaltă apreciere a meritelor în domeniul sportului și pentru promovarea imagini orașului Nisporeni pe plan național și internațional. Prezent la eveniment a fost și vicepreședintele raionului Nisporeni, Sergiu Sococol, care a felicitat sportivii și antrenorii pentru munca și efortul depus în mod constant.