ALBASAT
Societate

Cel puţin 25 de cadavre au fost descoperite într-o fermă abandonată din Mexic

Resturile a cel puţin 25 de persoane au fost descoperite într-o groapă comună clandestină din împrejurimile oraşului Guadalajara, în vestul Mexicului, a informat duminică biroul procurorului statului Jalisco.

Cercetările efectuate în groapa comună localizată joi au permis „să se extragă resturile a 25 de persoane neidentificate, precum şi cinci saci în care se presupune că ar putea fi alte resturi umane”, a afirmat instituţia într-un comunicat citat de Agerpres.

Mai mulţi locuitori din apropiere au raportat că un câine a găsit oase în interiorul unei ferme abandonate dintr-un cartier defavorizat al municipalităţii El Salto, la sud de Guadalajara, al doilea oraş ca mărime din Mexic.

Cu ajutorul pompierilor şi a câinilor specializaţi, lucările de explorare au început joi şi „vor continua în următoarele zile până când anchetatorii vor exclude prezenţa a noi dovezi în fermă”, a precizat biroul procurorului.

Circa 115 corpuri în cel puţin zece gropi comune au fost descoperite de la începutul anului în statul Jalisco, cele mai multe la periferia oraşului Guadalajara.

Acest stat din vestul ţării cunoaşte o violenţă tot mai mare de peste cinci ani din cauza prezenţei în zonă a puternicului cartel al drogurilor Jalisco Nueva Generacion.

Peste 3.000 de asasinate au fost înregistrate în Mexic, într-o singură lună

În ultimii trei ani, violenţele au crescut, potrivit autorităţilor, după fragmentarea acestui cartel şi pe fondul rivalităţii cu alte grupări criminale din statul vecin Guanajuato în traficul de combustibil furat.

Pandemia de coronavirus nu a întrerupt ciclul violenţelor în Mexic: 3.000 de asasinate şi 78 femei ucise au fost înregistrate în martie, potrivit statisticilor oficiale, cel mai grav bilanţ lunar de la instalarea la putere a preşedintelui Andrés Manuel Lopez Obrador, ales în 2018.

Pe de altă parte, peste 60.000 de persoane sunt date dispărute, majoritatea după ce guvernul a lansat, în 2016, o ofensivă militară controversată împotriva traficului de droguri.

Related posts

Cursul valutar oficial la 26.09.2023

AlbasatTV, Nisporeni

Alerte de călătorie în Turkmenistan, Uzbekistan și Armenia

Albasat

Scenariile după care vor activa școlile din capitală pot fi urmărite pe o hartă online

Albasat

Leave a Comment