ALBASAT
Actualitate Societate

Cererile de contestare a rezultatelor examenelor auto pot fi depuse online

Persoanele care nu sunt de acord cu rezultatele examenului auto, la proba teoretică sau la proba practică, pot depune contestații online pe pagina web a Agenției Servicii Publice. Totodată, termenul în care vor putea fi depuse contestațiile se extinde de la 3 la 30 de zile, transmite IPN.

Directorul adjunct al ASP, Iurie Cristea, a declarat în cadrul unui eveniment că termenul se extinde pentru a acorda persoanei timp să descarce imaginile, să le analizeze, chiar și împreună cu un profesionist, și să decidă dacă este cazul să conteste sau nu. O altă noutate este că din comisiile de contestare vor face parte și reprezentanții școlilor auto și ai mediului academic. De asemenea, în cadrul instituției va activa și o comisie care va evalua și aleatoriu, și tematic examenele. Nu doar în baza contestațiilor, dar și atunci când va avea anumite suspiciuni se va putea autosesiza.

Directorul ASP, Mircea Eșanu, a comunicat că pe parcursul anului trecut au fost depuse 290 de contestații. Circa 70 au fost retrase. Nouă dosare au fost acceptate, persoanelor li s-a schimbat calificativul din „respins” în „admis”. Altele au fost acceptate pentru reexaminare. „Sperăm ca aceste cifre să crească, lumea să prindă curaj să conteste”, a notat directorul ASP.

Mircea Eșanu a mai anunțat deschiderea a două noi puncte în Chișinău de preluare a candidaților pentru proba practică categoria „B”, iar programările vor putea fi efectuate de astăzi.

În cadrul evenimentului au fost prezentate vehicule noi destinate procesului de examinare la proba practică. Șeful Departamentului înmatriculare a mijloacelor de transport și calificare a conducătorilor auto, Iacov Zavtur, a declarat că este vorba despre șase motociclete destinate categoriei A. douăsprezece automobile sunt destinate categoriei B – nouă cu cutie mecanică, iar trei – cu cutie automată. Totodată, pentru subcategoria C1, C1E au fost procurate două camioane și o remorcă, iar pentru categoria D1 și D1E au fost achiziționate două microbuze și remorcă.  „Toate mijloacele de transport sunt echipate cu câte patru camere de supraveghere video audio. ASP, bazându-se pe criterii de risc, poate să facă o verificare, o analiză a examenelor și să examineze corect contestațiile depuse”, a precizat Iacov Zavtur.

Related posts

Restricții privind sărbătorile de primăvară în școli și grădinițe

Albasat

Duminică, în circumscripția Hâncești, au loc alegeri parlamentare noi

Albasat

Polițiștii din Nisporeni, eroii campaniei de donare de sânge

AlbasatTV, Nisporeni

Leave a Comment