Electrocasnicele vor putea fi importate doar dacă vor corespunde unor cerințe de proiectare ecologică. Acestea se vor aplica la 21 de tipuri de echipamente, cum ar fi sursele de lumină, frigiderele, aparatele de încălzire, cazanele, computerele, serverele informatice etc. Noile standarde tehnice pentru produsele electrocasnice au fost aprobate miercuri de Guvern, transmite IPN.
Ministerul Energiei precizează că cerințele introduse vizează optimizarea consumului de energie, creșterea durabilității produselor și furnizarea de informații clare pentru consumatori, astfel încât aceștia să poată alege echipamente eficiente din punct de vedere energetic și ecologic.
Principalul scop al acestui proiect este de a contribui la reducerea consumului de energie în sectorul casnic, responsabil pentru o mare parte din consumul total de energie din țară. Prin implementarea acestor standarde, se propune atingerea obiectivului de economisire anuală a energiei de aproximativ 0,8% pe an până în 2030. De asemenea, reglementările vor contribui la economii importante de energie și vor sprijini cetățenii în reducerea costurilor de consum energetic în gospodării.
Inspectoratul de Stat pentru Supravegherea Produselor Nealimentare și Protecția Consumatorilor va monitoriza conformitatea produselor reglementate, pentru a asigura că toate produsele puse pe piață respectă noile cerințe ecologice și de eficiență energetică.
Proiectul a fost elaborat cu suportul Uniunii Europene, prin intermediul programului „Abordarea impactului crizei energetice în Republica Moldova”, implementat de PNUD.
- Buteliile de gaz din apartamentele transnistrenilor, instrument de infracțiune
- Strategia națională de apărare a Republicii Moldova pentru anii 2024-2034, votată de Parlament
- Alocațiile veteranilor de război cresc de la 1 ianuarie 2025
- Cinci instituții din Rețeaua Școlilor Model, dotate cu table inteligente
- Schimbări în cabinetul Maiei Sandu. Președinta a semnat decretul