ALBASAT
Fără categorie

Cetăţenii a 60 de state vor obţine mai uşor viză pentru Republica Moldova

Cetăţenii din 60 de state vor putea obţine mai uşor viză pentru Republica Moldova, iar procedura de eliberare a permiselor de şedere în scop de muncă şi de afaceri va fi simplificată. Subiectele au fost discutate în cadrul unei şedinţe la Guvern, la iniţiativa premierului Pavel Filip, care a menţionat că astfel va creşte substanţial atractivitatea investiţională a ţării, dar şi numărul de turişti.

Pentru simplificarea procedurii de eliberare a vizelor, s-a propus modificarea legislaţiei în vigoare. În urma operării modificărilor, pentru o vizită, o călătorie turistică sau de afaceri în Republica Moldova, va fi suficientă  doar cererea de acordare a vizei, însoţită de paşaportul valabil al solicitantului. Ţinând cont de specificul activităţii pentru obţinerea   vizei de transport, suplimentar vor fi prezentate permisul de conducere, documentele de înmatriculare a vehiculului şi copia autentificată de pe licenţa companiei de transport. În prezent, pentru a obţine viză în ţara noastră, persoanele prezentă biletul tur-retur, asigurarea medicală, rezervarea la unitatea de cazare şi dovada mijloacelor de întreţinere.

Totodată, pentru a atrage investiţii şi a liberaliza piaţa muncii, va fi simplificată şi procedura de eliberare a permiselor de şedere în scop de muncă şi de afaceri. Schimbările propuse  vor reduce pachetul de acte prezentat pentru documentare de la 10 la 6, iar termenii de examinare a actelor  de şedere provizorie în scop de muncă pentru lucrătorii imigranţi va fi micşorat de la 25 la 15 zile. Va fi redus şi termenul de perfectare a permisului de şedere de la 30 la 7 zile calendaristice.  Vor fi simplificate şi procedurile de încadrare în muncă a lucrătorilor străini sezonieri, iar pentru străinii angajaţi în proiecte investiţionale, perioada de valabilitate a dreptului de şedere va fi extinsă de la un an la doi sau trei, în funcţie de durata proiectului. Totodată, va fi sporită responsabilitatea angajatorului pentru străinul invitat la muncă în Republica Moldova.

În prezent, cetăţenii din 100 de state pot călători în Moldova fără vize, pentru cetăţenii din 57 de state este stabilit regimul de vize, iar cetăţenii din 38 de state pentru deschiderea vizei au nevoie de invitaţia unei persoane fizice sau juridice din ţara noastră.

Related posts

Teza de licență ar putea fi eliminată din cauza inteligenței artificiale

AlbasatTV, Nisporeni

Cod galben de ceață în toată țara

AlbasatTV, Nisporeni

Cursul valutar oficial la 10.12.2025

AlbasatTV, Nisporeni

Stare de urgență în Lituania, din cauza baloanelor de contrabandă. Belarus neagă intervenția

AlbasatTV, Nisporeni

LIVE: Sprijin și comunitate – Lansarea Clubului Social pentru seniori la Nisporeni

AlbasatTV, Nisporeni

Cursul valutar oficial la 09.12.2025

AlbasatTV, Nisporeni

Șapte state UE cer aprobarea împrumutului de reconstrucție pentru Ucraina din activele rusești

AlbasatTV, Nisporeni

Noi medicamente compensate din 1 ianuarie 2026

AlbasatTV, Nisporeni

Bugetul de apărare al SUA, la un pas de votul în Congres. Pachetul include sprijin Ucrainei

AlbasatTV, Nisporeni

MEC va anula indemnizațiile viagere pentru sportivii care încalcă legislația antidoping

AlbasatTV, Nisporeni

Leave a Comment

Actualitate

Cetăţenii a 60 de state vor obţine mai uşor viză pentru Republica Moldova

Cetăţenii din 60 de state vor putea obţine mai uşor viză pentru Republica Moldova, iar procedura de eliberare a permiselor de şedere în scop de muncă şi de afaceri va fi simplificată. Subiectele au fost discutate în cadrul unei şedinţe la Guvern, la iniţiativa premierului Pavel Filip, care a menţionat că astfel va creşte substanţial atractivitatea investiţională a ţării, dar şi numărul de turişti.

Pentru simplificarea procedurii de eliberare a vizelor, s-a propus modificarea legislaţiei în vigoare. În urma operării modificărilor, pentru o vizită, o călătorie turistică sau de afaceri în Republica Moldova, va fi suficientă  doar cererea de acordare a vizei, însoţită de paşaportul valabil al solicitantului. Ţinând cont de specificul activităţii pentru obţinerea   vizei de transport, suplimentar vor fi prezentate permisul de conducere, documentele de înmatriculare a vehiculului şi copia autentificată de pe licenţa companiei de transport. În prezent, pentru a obţine viză în ţara noastră, persoanele prezentă biletul tur-retur, asigurarea medicală, rezervarea la unitatea de cazare şi dovada mijloacelor de întreţinere.

Totodată, pentru a atrage investiţii şi a liberaliza piaţa muncii, va fi simplificată şi procedura de eliberare a permiselor de şedere în scop de muncă şi de afaceri. Schimbările propuse  vor reduce pachetul de acte prezentat pentru documentare de la 10 la 6, iar termenii de examinare a actelor  de şedere provizorie în scop de muncă pentru lucrătorii imigranţi va fi micşorat de la 25 la 15 zile. Va fi redus şi termenul de perfectare a permisului de şedere de la 30 la 7 zile calendaristice.  Vor fi simplificate şi procedurile de încadrare în muncă a lucrătorilor străini sezonieri, iar pentru străinii angajaţi în proiecte investiţionale, perioada de valabilitate a dreptului de şedere va fi extinsă de la un an la doi sau trei, în funcţie de durata proiectului. Totodată, va fi sporită responsabilitatea angajatorului pentru străinul invitat la muncă în Republica Moldova.

În prezent, cetăţenii din 100 de state pot călători în Moldova fără vize, pentru cetăţenii din 57 de state este stabilit regimul de vize, iar cetăţenii din 38 de state pentru deschiderea vizei au nevoie de invitaţia unei persoane fizice sau juridice din ţara noastră.

Urmăreşte-ne şi pe  https://www.albasat.net

 

Related posts

Nisporeni și Iași – unite printr-un Acord de Înfrățire. Află detalii despre noul parteneriat transfrontalier

AlbasatTV, Nisporeni

35 de mii de abonamente de călătorie în transportul public urmează a fi distribuite în școlile municipale

AlbasatTV, Nisporeni

Produsele electrocasnice din Moldova vor fi etichetate după modelul european

AlbasatTV, Nisporeni

Leave a Comment