ALBASAT
Actualitate Societate

Cetățenii sunt îndemnați să renunțe la arderea anvelopelor de Paști. Riscă amenzi

Agenția de Mediu îndeamnă cetățenii să renunțe la arderea anvelopelor în noaptea de Paști pentru a proteja sănătatea oamenilor și mediului înconjurător. Arderea anvelopelor este interzisă prin lege și se pedepsește cu amendă de până la 1800 de lei pentru persoanele fizice și până la 15 000 de lei pentru persoanele juridice, transmite IPN.

Potrivit Agenției de Mediu, în procesul arderii anvelopelor în atmosferă sunt emanate zeci de substanțe chimice periculoase, cancerigene, iar în funcție de caracteristica și direcția vântului aceste substanțe pot fi dispersate la distanțe mai mari de 160 km.

Conform Codului Contravențional, poluarea aerului atmosferic cu emisii de poluanți ce au cauzat prejudicii, dacă această acțiune nu constituie infracțiune, se sancționează cu amendă de la 24 la 36 de unități convenționale, adică de la 1200 la 1800 lei, aplicată persoanei fizice, cu amendă de la 210 la 300 de unități convenționale, de la 10,5 mii la 15 mii de lei, aplicată persoanei juridice.

Related posts

Totul despre apelul competitiv: Sesiune de informare la Nisporeni pentru proiecte regionale

AlbasatTV, Nisporeni

Игорь Додон: Молдова хочет углубить взаимодействие с ЕАЭС

Albasat

Un târg al producătorilor agricoli va avea loc în perioada 3 septembrie-30 octombrie

AlbasatTV, Nisporeni

Leave a Comment